Friday , March 29 2024

Germania instituie salariul minim pe economie: 8,5 euro pe oră

bundestag

Camera inferioară a Parlamentului german a aprobat joi introducerea la nivel național a unui salariu minim pe economie de 8,50 euro pe oră, după mai mult luni de dezbateri între politicieni și oameni de afaceri care au avertizat că măsură va conduce la pierderea de locuri de muncă, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Cu 535 de voturi pentru din 601 sufragii exprimate, Bundestagul a deschis calea pentru introducerea, începând din 2015, a unui salariu minim pe economie de 8,50 euro pe oră, o măsură cheie a Guvernului de mare coaliție Merkel III.

‘Muncă grea, ieftină și neprotejată. Aceasta a fost realitatea pentru milioane de angajați din Germania. Începând de acum nu mai este cazul’, a declarat ministrul german al Muncii, Andrea Nahles, într-un discurs înaintea votului din Bundestag.

În urma deciziei de joi, Germania se alătură celor 21 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim legal. Până acum Germania s-a opus introducerii unui salariu minim deoarece considera că măsură este o interferență politică în negocierile salariale dintre angajatori și sindicate. Însă gradul de acoperire a acordurilor salariale colective a scăzut în prezent până la 59% din forța de muncă de la peste 70% în 1998, susține Hans Boeckler Foundation, un think-tank apropiat de sindicate.

Cu toate acestea, noua lege include mai multe excepții decât se preconiza inițial, concesii care în opinia ministrului Nahles sunt destinate să asigure o tranziție lină. Unele sectoare vor putea amâna, timp de doi ani, introducerea unui salariu minim, iar anumite grupuri de angajați, inclusiv tinerii cu vârsta mai mică de 18 ani, stagiarii și șomerii de lungă durată, pot fi plătiți mai puțin în anumite condiții.

Legea are nevoie și de aprobarea Camerei superioare a Parlamentului german, însă aceasta este considerată o formalitate.

 

 

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …