Thursday , April 25 2024

Germania a PROFITAT din plin de pe urma crizei economice şi financiare din Grecia

merkel-tsipras

Germania, țară care a avut o atitudine dură față de Grecia, a profitat puternic de pe urma crizei economice și financiare din Grecia, relevă un studiu realizat de Institutul Leibnitz de cercetări economice.

Potrivit calculelor institutului menționat, Germania a putut realiza, de la începutul crizei elene, în 2010, economii bugetare de aproximativ 100 miliarde de euro, ceea ce înseamnă mai mult de 3% din Produsul Intern Brut al țării.

‘Aceste economii depășesc costurile generate de criză și aceasta chiar dacă Grecia nu-și rambursează în întregime datoria’, scriu economiștii de la Institutul Leibnitz. ‘Germania a profitat deci, în toate cazurile, de criza din Grecia’, adaugă experții, potrivit Agerpres.

Germania a adoptat un ton foarte ferm în criza greacă, insistând asupra măsurilor de austeritate în pofida asfixierii economiei elene. Ea a fost acuzată de unii economiști și responsabili politici de a-și fi impus ‘diktatul’ la negocierile dintre Grecia și creditorii săi internaționali ce au loc de la mijlocul lunii iulie în vederea unui al treilea program de asistență financiară, notează AFP.

De asemenea, Berlinul s-a opus vehement ștergerii parțiale a datoriei Greciei, în timp ce majoritatea economiștilor și unele instituții financiare internaționale precum FMI au estimat că statul elen are nevoie de o diminuare a poverii datoriei.

 

 

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …