Friday , March 29 2024

Franks: Viitorul acord va include ţinte privind arieratele companiilor de stat

Următorul acord care va fi semnat de România cu Fondul Monetar Internaţional va cuprinde ţinte privind arieratele companiilor de stat, întrucât rezolvarea acestei probleme va elibera resurse suplimentare pentru reluarea creşterii economice, a declarat şeful misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks.

El a afirmat, la sesiunea dedicată României din cadrul conferinţei Euromoney – The Central & Eastern European Forum, de la Viena, că neplata datoriilor de către marile societăţi de stat creează blocaj la nivelul economiei, furnizorii care aşteaptă să-şi încaseze banii fiind la rândul lor datornici la bănci.

În ceea ce priveşte arieratele autotităţilor locale, Franks a arătat că legislaţia care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie îşi va produce primele efecte în câteva săptămâni, dar un impact clar al noilor reglementări se va vedea abia în câteva luni.

Pe de altă parte, şeful misiunii FMI spune că în privinţa datoriilor neachitate de către instituţiile administraţiei centrale s-au obţinut “ceva succese”, în ciuda faptului că FMI a acordat nu mai puţin de şase derogări pentru neatingerea ţintelor de către autorităţi.

Franks a recunoscut că eliminarea arieratelor a fost dificilă deoarece neplata datoriilor este o problemă veche, care s-a rostogolit în timp.

În ceea ce priveşte derularea actualului acord, Franks a reiterat că ar fi fost mai oportună o ajustare solidă încă din 2009, criticând şi desele amânări sau acţiuni insuficiente, care au impus ulterior măsuri suplimentare.

Anterior, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, declarase pentru MEDIAFAX că s-ar putea să fie “durere” pe la primării, pentru că unele au angajat prea multe cheltuieli iar altele au supraestimat veniturile, menţionând că arieratele instituţiilor centrale trebuie eliminate până la jumătatea anului.

FMI a acceptat la începutul anului o nouă derogare privind plata arieratelor, Guvernul ratând ţinta stabilită în această privinţă cu instituţia financiară la fiecare evaluare de la începutul acordului, în primăvara anului 2009.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat recent că statul trebuie să dea un semnal pozitiv în rezolvarea problemei arieratelor, o formă “sălbatică” de creditare care creează o problemă de credibilitate României.

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …