Friday , April 26 2024

Francul a înregistrat cea mai mare scădere faţă de euro din istorie

Francul elveţian s-a depreciat marţi cu până la 9,9% faţă de euro, cel mai amplu declin înregistrat vreodată în raport cu moneda unică, după ce Banca Naţională a Elveţiei a impus o limită a cursului de schimb, transmite Bloomberg.

Banca centrală a anunţat că va stabili o ţintă a cursului de schimb la minimum 1,2 franci pe euro, pe care o va impune prin achiziţia de valută străină din piaţă în cantităţi nelimitate, intervenţia fiind prima de acest fel din ultimii 33 de ani.

Francul a coborât în timpul tranzacţiilor cu până la 9,9%, la 1,21911 unităţi pentru un euro, cel mai redus nivel atins după 5 iulie.

La ora 9:01 a.m., francul era tranzacţionat la New York în scădere cu 8,4%, la 1,20298 unităţi pentru un euro.

Francul s-a depreciat cu minim 7,6% faţă de cele mai active 16 monede monitorizate de Bloomberg, cel mai amplu declin fiind faţă de coroana norvegiană.

“Banca Naţională a Elveţiei a tras o linie în nisip. Această limită nu era aşteptată. Anticipăm că cererea de franci, în special în raport cu euro, va continua, având în vedere riscurile din Europa şi încetinirea creşterii economiei mondiale. Strategia de apărare faţă de această cerere va fi foarte costisitoare”, a declarat Peter Rosenstreich, analist la Swissquote Bank în Geneva.

Euro a coborât cu 0,3%, la 1,4053 dolari pe unitate.

Indicele dolarului, care măsoară evoluţia dolarului faţă de un coş de şase valute, a crescut cu 0,7%, la 75,665.

Francul a fost cea mai performantă monedă în acest an, într-un coş de 10 monede ale unor ţări dezvoltate, cu o apreciere de 5,1%, după ce investitorii au căutat plasamente sigure din cauza crizei datoriilor din zona euro şi a problemelor din SUA, potrivit datelor Bloomberg.

Dolarul a avut cea mai slabă evoluţie, cu un declin de 4,8%.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …