Wednesday , April 24 2024

FMI: Supravegherea din sistemul bancar ar trebui să fie mai incisivă

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că autorităţile de reglementare din sistemul financiar trebuie să acţioneze mai agresiv pentru a împiedica băncile şi alte companii financiare să-şi asume riscuri în exces, potrivit Bloomberg.
“Supravegherea trebuie să fie mai intensă şi mai incisivă, dar şi mai concentrată pe expunerile trasfrontaliere. Au rămas încă temeri că multe dintre caracteristicile structurale care au contribuit la apariţia de riscuri sistemice sunt prezente şi azi (la trei ani după apariţia crizei mondiale – n.r.)”, se arată într-un raport FMI, denumit “Modelarea unui nou sistem financiar”.

Instituţia financiară internaţională susţine, totodată, înfiinţarea unor fonduri de stabilizare pentru bănci în scopul acoperirii costurilor combaterii unor viitoare crize.

FMI apreciază că organismele de supraveghere ar trebui să emită rapoarte publice referitoare la activitatea lor şi să împartă informaţii cu autorităţile locale de reglementare şi structurile cu acelaşi rol din străinătate.

Raportul se concentrează, de asemenea, pe cooperarea din sectorul privat.

“Modelele de afaceri şi practicile vor trebui armonizate”, menţionează FMI, care adaugă că directorii companiilor vor trebui traşi la răspundere în cazul asumării de riscuri excesive.

Liderii G20 se vor reuni la Seoul în noiembrie pentru a analiza propuneri referitoare la reglemetarea sistemului financiar, inclusiv noi reguli internaţionale pentru capitalul băncilor elaborate de Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară, cunoscute sub denumirea de Basel III.

FMI face apel la luarea de angajamente politice la cele mai înalte niveluri, în SUA, Europa şi Asia, pentru dezvoltarea unor planuri de gestionare a situaţiilor în care o bancă sau instituţie financiară transnaţională a cărei colaps ar putea ameninţa sistemul financiar internaţional are probleme.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …