Friday , March 29 2024

FMI: Noul acord cu Romania NU vizeaza cresteri de taxe pentru intreaga populatie

tol;osa

Noul program al României cu Fondul Monetar Internaţional nu are în vedere creşterea taxelor pentru întreaga populaţie a ţării, în condiţiile în care singurele modificări din sistemul de taxare sunt creşterea accizelor pentru unele produse de lux şi plata contribuţiilor sociale pentru veniturile rezultate din chirii, a declarat miercuri, într-un interviu pentru AGERPRES, Guillermo Tolosa, reprezentantul în România al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

În acest context, Tolosa a menţionat că majorarea accizelor pentru produsele de lux, ca mod de a compensa reducerea TVA la pâine, vizează un număr mic de persoane şi este o măsură corectă din punct de vedere fiscal. Totodată, contribuţiile sociale din veniturile rezultate din chirii vor duce la îmbunătăţirea finanţării în sistemul sanitar, consideră oficialul FMI.

Tolosa a adăugat că programul de privatizare a companiilor de stat nu a suferit nicio amânare şi primele oferte publice vor avea loc chiar în acest an

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …