Thursday , March 28 2024

FMI a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei globale pentru acest an. Cum va evolua economia României

FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere prognoza de creştere economică mondială la 3,5%, de la 3,8%, cât prevedea cea mai recentă estimare din luna octombrie, pe fondul înrăutăţirii proiecţiilor pentru majoritatea economiilor, cu excepţia celei americane.

Aceasta reprezintă cea mai drastică scădere a prognozei privind creşterea economică globală din ultimii trei ani. În ianuarie 2012, Fondul a redus proiecţia pentru avansul economiei globale de la 4% la 3,3%, relatează Bloomberg, citat de Mediafax

De asemenea, FMI a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei mondiale şi pentru anul viitor, anticipând o urcare cu 3,7%, comparativ cu 4%, cât a prognozat în luna octombrie.

“Pe de o parte, economiile majore beneficiază de pe urma declinului preţului petrolului. De cealaltă parte, în mai multe părţi ale lumii, perspectivele economice slabe pe termen lung afectează cererea”, a declarat Olivier Blanchard, economistul şef al FMI.

Cea mai mare economie europeană, cea a Germaniei, va avansa cu 1,5% în acest an, faţă de creşterea de 1,7% estimată în octombrie, în timp ce produsul intern brut al Franţei va urca cu 0,9% faţă de 1% anterior.

Pentru Italia, FMI a redus prognoza de la 0,9% în octombrie la 0,4%, iar pentru Spania a urcat estimarea de la 1,7% la 2%.

Fondul apreciază că, în Europa, investiţiile slabe vor cântări mai greu asupra economiei decât beneficiile datorate preţurilor scăzute ale petrolului şi adoptării de noi măsuri de stimulare a Economiei de către Banca Centrală Europeană. FMI a redus prognoza de creştere a economiei din zona euro la 1,2% de la 1,3% în octombrie.

Economiile emergente din Europa, unde este inclusă şi România, vor înregistra o creştere de 2,9% în acest an şi de 3,1% anul viitor. Prin comparaţie, în luna octombrie FMI prognoza o urcare de 2,8% pentru 2015 şi 2,9% în 2016.

China, a doua economie la nivel mondial, va avansa cu 6,8% în 2015, în scădere cu 0,3% faţă de estimarea anterioară.

În schimb, SUA va înregistra o creştere economică de 3,6% în acest an, în urcare faţă de proiecţia din octombrie, de 3,1%. Fondul apreciază că preţul scăzut al petrolului şi politica monetară încă relaxată vor avea un impact pozitiv asupra economiei, în pofida majorării treptate a dobânzii cheie şi a reducerii exporturilor din cauza aprecierii dolarului.

FMI a reiterat estimarea privind creşterea producţiei de petrol la nivel global în acest an cu până la 0,7%, apreciind că urcarea preţurilor petrolului şi a producţiei reprezintă un “nou tip de risc” mondial.

În luna octombrie a anului trecut, FMI a estimat că economia României va creşte cu 2,5% în acest an, în timp ce Comisia Europeană anticipează un avans economic de 2,4% pentru 2015.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …