Wednesday , April 24 2024

Fiscul va controla persoanele cu venituri mari fără să le avertizeze

Guvernul a aprobat, joi, normele de verificare a persoanelor cu venituri mari, proceduri care vor fi aplicate începând cu acest an, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean.

“Procedurile vor fi aplicate începând cu acest an, dar pentru anumite categorii de venituri aflate în evidenţa ANAF, precum cele realizate din dividende, noile reguli sunt aplicate din 2012”, au arătat reprezentanţii Guvernului.

Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Normele metodologice de aplicare a procedurii de utilizare a metodelor indirecte de control stabilesc că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, iar pe perioada controlului poate solicita terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi sau instituţii publice, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale reale.

Verificarea persoanelor cu venituri mari se va efectua în mai multe etape, care vor determina în final starea de fapt fiscală reală, în funcţie de care se va stabili dacă se poate dovedi provenienţa veniturilor şi dacă se va aplica impozit.

Într-o primă etapă, organele fiscale vor efectua o analiză pentru a stabili riscul probabil pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii sau autorităţi publice.

Organele fiscale pot solicita în timpul controalelor persoanelor cu venituri mari informaţii cu privire la donaţii, sponsorizări şi succesiuni, precum şi o situaţie a cheltuielilor personale, a modificării patrimoniului, a tranzacţiilor cu metale preţioase sau a bunurilor mobile şi imobile deţinute.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate şi în ceea ce priveşte participaţiile sau mandatele deţinute în societăţi comerciale sau alte entităţi, bunuri aparţinând unor persoane fizice sau juridice puse la dispoziţia persoanei fizice şi împrumuturi acordate şi/sau contractate.

Selectarea persoanelor fizice care vor fi verificate se va realiza din lista persoanelor care depăşesc riscul minim acceptat de administraţia fiscală, în funcţie de nivelul riscului şi de capacitatea de efectuare a verificărilor fiscale prealabile documentare.

Persoana fizică selectată pentru verificare nu poate obiecta cu privire la procedura de selectare folosită şi nu trebuie notificată în acest stadiu al controlului.

Pe perioada verificării, organele fiscale pot solicita terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi sau instituţii publice, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice supuse verificării.

În cazul în care rezultatul verificării fiscale prealabile documentare reprezintă o diferenţă semnificativă între veniturile realizate de persoana fizică, calculate în baza situaţiei fiscale personale şi veniturile declarate de aceasta sau de plătitorii de venit, organul fiscal comunică avizul de verificare persoanei fizice ce a făcut obiectul verificării fiscale prealabile documentare.

În funcţie de datele colectate, organele fiscale pot înceta verificarea sau pot trece în etapa următoare de verificare fiscală, care presupune un control mai amănunţit al tuturor documentelor disponibile şi în care pot fi solicitate şi terţe persoane pentru a da declaraţii.

Persoana verificată trebuie să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Aceasta trebuie să dea informaţii, să prezinte înscrisuri relevante pentru verificarea fiscală, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Dacă au indicii care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, organele fiscale pot sesiza organele de urmărire penală.

Pentru stabilirea bazei impozabile, organele fiscale vor folosi metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului.

Metoda sursei şi cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată. Metoda se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces faţă de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.

Metoda fluxurilor de trezorerie constă în analiza intrărilor şi ieşirilor de sume în conturile bancare, precum şi a intrărilor şi ieşirilor de sume în numerar, pentru a stabili mişcările de disponibilităţi băneşti şi asocierea acestor mişcări cu sursele de venit şi utilizarea acestora.

Metoda patrimoniului permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoană fizică verificată, analizând creşterea, respectiv descreşterea patrimoniului net al acesteia.

Rezultatele obţinute din aplicarea metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate se înscriu în raportul încheiat de organul fiscal la finalizarea verificărilor, împreună cu nominalizarea metodei/metodelor indirecte utilizate şi a tuturor elementelor avute în vedere la stabilirea bazei impozabile ajustate pentru impozitul pe venit.

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat, în luna februarie, că un control major al averilor mari va avea loc în a doua jumătate a anului viitor, dar nu a exclus ca şi în acest an să fie efectuate verificări.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Lazăr a declarat recent pentru MEDIAFAX că primele verificări ale persoanelor cu venituri mari vor avea loc anul viitor, întrucât pentru analiză sunt necesare declaraţiile de venit pe anul 2011.

Guvernul va asigura până la finele lunii martie necesarul de personal pentru departamentul din ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari, structura urmând să devină operaţională până în august, reiese din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI.

Mai mulţi consultanţi fiscali apreciază că impozitarea persoanelor cu venituri mari reprezintă o amnistie fiscală indirectă, fiind o metodă de a atrage bani la buget prin impunerea la plată a unui impozit pe anumite sume ce reprezintă venituri nedeclarate din trecut şi care nu pot fi dovedite.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …