Thursday , March 28 2024

Fiscul francez cere Google sa plateasca impozite restante in valoare de 1,6 miliarde euro

google

Autoritatile fiscale franceze cer grupului american Google sa plateasca arierate fiscale in valoare de 1,6 miliarde de euro, a declarat miercuri pentru AFP o sursa apropiata situatiei. Serviciile guvernamentale nu au vrut sa confirme suma, invocand “secretul fiscal”, precizeaza AFP. Publicarea acestei cifre vine in momentul in care care directorul general de la Google, Sundar Pichai, se afla la Paris unde se va intalni miercuri seara cu ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron.

La solicitarea AFP, surse din anturajul ministrului nu au spus daca aceasta disputa fiscala va fi discutata in cadrul intalnirii. “Se intalneste cu directorul Google, asa cum se vede cu mia multi directori generali,” a spus sursa citata. Autoritatile fiscale franceze au asigurat inceputul lunii februarie ca nu vor negocia cuantumul impozitelor restante ale Google, asa cum a facut guvernul britanic.

In Franta, sumele sunt “mult superioare” fata de 172 de milioane de euro cat prevede acordul cu Marea Britanie, a spus atunci ministrul de Finante, Michel Sapin. In Franta, Google are 700 de angajati si a facut un profit de 12,2 milioane de euro in 2014.

Luna trecuta, Google a acceptat sa plateasca guvernului britanic 130 de milioane de lire sterline, reprezentand arierate fiscale pentru perioada ianuarie 2005 – iunie 2015, insa suma a fost amplu criticata si considerata derizorie.

Mai mult state se plang de mult timp de modul in care Google, Yahoo! si alte mari companii din industria IT genereaza profituri mari in tarile lor, dar au domiciliul fiscal in tari precum Irlanda, unde impozitele sunt mult mai mici.

Comisia Europeana a lansat o ofensiva la inceputul lunii februarie care sa combata evaziunea fiscala in randul multinationalelor. Iar in luna aprilie va prezenta propuneri pentru ca publicul sa aiba la dispozitie datele fiscale ale companiilor multinationale in fiecare stat membru al Uniunii Europene, a anuntat cum doua zile comisarul european pentru afaceri economice si impozitare Pierre Moscovici.

Vezi si

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie, media fiind …