Friday , April 19 2024

Financial Times: Apocalipsa zonei euro, in zece zile

Economistul Wolfgang Munchau, editor Financial Times, a vorbit, într-o postare pe un blog al publicaţiei, despre un colaps iminent al zonei euro în următoarele zece zile, determinat criza de lichidităţi cu care se confruntă băncile, din cauza datoriilor de stat.

Jurnalistul a arătat că toţi liderii europeni au acţionat doar atunci când situaţia a devenit critică, iar austeritatea a fost singura opţiune rămasă în acele circumstanţe. “Am ajuns în punctul critic”, spune Munchau.

“Această erodare masivă a încrederii a distrus de asemenea şi strategia de salvare a zonei euro, elaborată în urmă cu numai o lună“, adaugă acesta. „Dacă nu se întâmplă ceva foarte drastic, zona euro se poate destrăma foarte curând (…) Dacă liderii UE ar putea ajunge la un acord înainte de 9 decembrie, când are loc următorul Summit Euro, atunci uniunea monetară va supravieţui. Dacă nu, aceasta riscă un colaps violent“, spune Munchau.

În acest context, economistul vine cu o soluţie care, în trei paşi, ar putea reglementa criza actuală:

Primul pas: BCE trebuie să acorde împrumuturi băncilor, pentru a le asigura lichiditatea de care au nevoie. În acelaşi timp, instituţia trebuie să găsească o modalitate de a opri creşterea dobânzilor şi de a calma pieţele de obligaţiuni.

Al doilea pas: Guvernele din zona euro trebuie să emită obligaţiuni comune, de “stabilitate”.

Al treilea pas: Înfiinţarea unei uniuni fiscale. Zona euro are nevoie de o trezorerie, cu personal suficient, nu o de o coordonare ad hoc a Consiliului Europeană, elaborată în timp ce oficialii servesc cafea şi desert“, spune Munchau, pentru Financial Times.

Wolfgang  Munchau s-a remarcat în Europa de Est în 2009, când a propus ca statele din regiune să adopte cât mai repede moneda euro pentru a-şi proteja economiile, în contextul în care Europa urmează să treacă prin cea mai severă criză economică de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …