Wednesday , October 5 2022

Financial Times: 7 milioane de romani vor avea venituri mult mai mici la pensie dupa masurile guvernului PSD

Sapte milioane de romani se vor confrunta cu reduceri semnificative ale pensiilor viitoare din cauza masurilor luate luna aceasta de PSD si de premierul Mihai Tudose, scrie Financial Times.

FT

Romania taie din pensiile viitoare din cauza ca guvernul se zbate sa isi indeplineasca promisiunile privind taierile de taxe, maririle de salarii si investitiile fara sa depaseasca limita de deficit a UE de 3%.

Guvernul roman a decis sa reduca contributiile la pilonul II de la 5,1% pana la 3,75% incepand cu 2018, aminteste sursa citata.

Mihai Bobocea, secretarul general al Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) declara ca reducerea contributiilor este o “lovitura importanta” la adresa sistemului ci ca poate afecta increderea in pensiile private.

“Estimam ca, probabil, aceasta decizie va reduce viitoarele pensii cu cel putin 20% pentru toti cotizantii si – in acelasi timp – va genera mai putin capital pentru finantarea afacerilor locale prin intermediul bursei de valori”, a explicat Bobocea pentru publicatia citata.

Pensiile private din Romania au produs randamente nete anualizate de 5,3% intre 2008 si 2016, printre cele mai bune rezultate din Europa, potrivit Better Finance, o organizatie pentru drepturile investitorilor din Bruxelles.

Tudose a sugerat in septembrie ca Pilonul II – care include active totale de circa 9,7 miliarde de dolari – ar putea deveni optional, dar guvernul pare sa fi renuntat la aceasta pozitie ca urmare a opozitiei manifestate in spatiul public la aceasta idee, noteaza Financial Times.

Unii experti avizati cred ca guvernul va merge mai departe cu planurile de destramare a actualului sistem cand presiunea publica se va atenua.

“Romania a fost capabila sa realizeze un sistem excelent de pensii private si nu ar trebui sa inceapa sa il distruga prin reducerea nivelului contributiei”, spune Janwillem Bouma, presedintele PensionsEurope, o asociatie patronala de fonduri de pensii cu sediul in Bruxelles.

HotNews

Vezi si

Afacerile fabricii  EGGER din Rădăuți au crescut cu 34% în primele șase luni ale anului, ajungând la 260 de milioane de euro

Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază din lemn pentru mobilier și …