Tuesday , April 23 2024

Europa de Est, marele perdant al crizei economice. România este printre cele mai afectate ţări

criza

Europa de Est, care a atras investiţii substanţiale în anii 2000, a fost marele perdant în urma crizei, cu o scădere de 12% a numărului de proiecte de investiţii, în timp ce Europa de Vest a înregistrat o creştere de 19%, arată raportul anual EY – European Attractiveness Survey care compară situaţia din 2009-2013 cu cea din 2004-2008.

Dintre cele mai importante pieţe, Germania a fost desemnată câştigătoare, cu un număr de proiecte de investiţii atrase mai mult decât dublu comparativ cu anul trecut. Marea Britanie a înregistrat o creştere mai modestă a numărului de proiecte de investiţii, de 12%, în timp ce Franţa a stagnat. Alţi ‘câştigători’ din rândul pieţelor mari au fost Spania, Olanda, Rusia şi Irlanda.

Primii cinci ‘perdanţi’ au fost din rândul pieţelor Est-Europene, ţări precum România, Ungaria şi Bulgaria, unde toate investiţiile s-au redus la jumătate în această perioadă, precizează EY.

Potrivit sursei citate, sfârşitul recesiunii în Europa a schimbat perspectiva investitorilor internaţionali, intervievaţi în martie 2014, cu privire la intenţiile lor de a face investiţii în Europa în viitor. Conform sondajului din 2013, doar 39% dintre investitori au declarat că Europa ar fi o destinaţie mai atractivă pentru investiţii în următorii trei ani, în timp ce 23% au declarat că situaţia se va înrăutăţi. Conform sondajului din 2014, 54% au declarat că investiţiile vor creşte, iar un procent de doar 12% au declarat că acestea vor scădea. Investitorii din Asia au fost chiar mai optimişti, 60% spunând că sunt încrezători în viitor.

IT&C, sectorul sănătăţii & biotehnologia şi energia sunt evidenţiate de către investitori ca sectoare cheie care vor susţine creşterea economică europeană în următorul deceniu.

Pe de altă parte, investitorii au subliniat şi punctele vulnerabile ale economiei europene care ar trebui îmbunătăţite pe termen lung, acestea fiind creşterea mobilităţii forţei de muncă şi dezvoltarea competenţelor, alături de simplificarea procesului de reglementare şi o mai mare integrare economică.

Conform raportului European Attractiveness Survey, România a depăşit Ungaria în clasamentul celor mai atractive ţări pentru investiţii străine în Europa Centrală şi de Est (CEE) în 2014, situându-se pe locul al treilea în regiune, după Polonia şi Cehia.

Cu toate acestea, primele două clasate se află pe o tendinţă descrescătoare în 2014 faţă de 2013, în timp ce atractivitatea României a crescut cu 2 puncte procentuale. Dacă se păstrează această tendinţă, România ar putea depăşi Cehia în anul 2015, devenind a doua ţară ca atractivitate pentru investitorii străini în CEE.

European Attractiveness Survey 2014 se bazează pe o metodologie care reflectă atractivitatea ‘reală’ a Europei pentru investitorii străini. Evaluarea se bazează pe EY EIM. Această bază de date urmăreşte proiectele de investiţii străine directe care au avut ca rezultate crearea de noi facilităţi şi/ sau crearea de noi locuri de muncă. Excluzând investiţiile de portofoliu, fuziunile şi achiziţiile este prezentată situaţia investiţiilor în operaţiuni de producţie şi servicii de către companiile străine pe întregul continent european.

Sondajul a fost realizat de Institutul CSA în perioada februarie – martie 2014, prin interviuri telefonice pe un grup reprezentativ format din peste 840 de factori de decizie internaţionali. (Agerpres)

 

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …