Friday , April 19 2024

Euroins este, oficial, în faliment. Polițele mai sunt valabile până pe 8 septembrie 2023

Tribunalul București a deschis procedura de faliment în cazul Euroins, după ce Curtea de Apel București respinsese de două ori solicitarea Euroins de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F.. Fondul de Garantare a Asiguraților(FGA) a luat act de hotărârea instanței, de deschidere a procedurii de faliment pentru Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA. FGA anunță că polițele Euroins mai sunt valabile până la 8 septembrie 2023.

„Deschiderea procedurii de faliment își produce efectele atat în cadrul procedurii de faliment a societății de asigurare cât și cu privire la desfășurarea activitătii Fondului de Garantare a Asiguraților. Astfel, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul de 90 de zile se împlinește la data de 08 septembrie 2023”, potrivit unui comunicat de presă.

Fondul de Garantare a Asiguraților transmite că, potrivit legii, Lichidatorul judiciar are posibilitatea de a denunța polițele înainte de împlinirea acestui termen.

„De asemenea, de la data deschiderea procedurii falimentului, în cazul Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA., începe sa se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile, pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7, prevedere menționată în Art 12 alin(1) din Legea 213/2015 actualizată. În cazul contractelor de asigurari din clasa XV-Asigurări de garanții, termenul de încetare de drept a polițelor este de 150 de zile. Acest termen, în cazul Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA se împlinește la 7 noiembrie 2023”, se arată în comunicat.

La 17 martie 2023, data ridicării licenței de funcționare a asigurătorului, la Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare S.A erau valabile cca. 3,66 milioane contracte de asigurări, dintre care aprox. 2,76 milioane contracte RCA.

La data de 9 iunie 2023, mai sunt valabile cca.2,94 milioane contracte de asigurări, dintre care, aprox 2 milioane polițe RCA.

Până la data de 8 Iunie 2023 Fondul a primit 92.168 cereri de plată din partea creditorilor de asigurari ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA. Au fost înregistrare 53.976, din care 35.610 cereri plată daune-Anexa 10 și 18.366 Cereri de plată restituire primă-Anexa 9.(Mediafax)

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …