Alte stiri
Testele ADN au confirmat că rămășițele umane găsite într-o fermă părăsită din Italia aparțin Andreei Rabciuc, suceveanca dispărută acum doi ani
14 February, 2024
Referendumul din Italia şi demisia premierului Matteo Renzi îşi fac simţită prezenţa pe plan economic.
Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai scăzut nivel din ultimele 20 de luni. Declinul monedei europene a început încă de aseară, când sondajele la ieşirea de la urne au anunţat victoria taberei care se opunea reformei constituţionale a lui Matteo Renzi.
Moneda euro a ajuns să valoreze 1,05 dolari, adică mai puţin decât după referendumul pentru Brexit.
În Asia, bursele au deschis în scădere pe fondul îngrijorării pentru cea de-a treia economie a Zonei Euro, dar pierderile s-au situat sub un procent.
Dacă impactul e limitat în Asia, rămâne de văzut reacţia burselor europene şi în special a pieţei de obligaţiuni italiene.
Banca Centrală Europeană are joi ultima reuniune de politică monetară a anului şi ar putea accelera cumpărarea de active, dacă va fi nevoie să calmeze pieţele, preconizează analiştii.
Tags depreciere euro Italia referendum
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …