Tuesday , April 16 2024

Elveţia PRELUNGEŞTE cu 2 ani RESTRICŢIILE temporare pe piaţa muncii pentru ROMÂNI şi bulgari

munca

Elveţia a decis miercuri prelungirea cu doi ani, până la 31 mai 2016, a restricţiilor temporare pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Consiliului Federal de la Berna.

Restricţiile se menţin între 1 iunie 2014 şi 31 mai 2016 pentru toţi lucrătorii salariaţi şi pentru prestatorii de servicii din anumite ramuri economice (amenajări peisagistice, construcţii, curăţenie şi servicii de securitate).

Această prelungire se aplică în baza celui de-al doilea protocol la Acordul privind libera circulaţie a persoanelor (ALCP) încheiat cu Uniunea Europeană. Acordul privind libera circulaţie a persoanelor este aplicabil între Elveţia, de o parte, şi România şi Bulgaria, de cealaltă, de la 1 iunie 2009.

Elveţia foloseşte astfel la maximum regimul tranzitoriu prevăzut de ALCP faţă de România şi Bulgaria. Această prelungire a restricţiilor vine în continuarea deciziilor luate în ultimii ani de Consiliul Federal în ceea ce priveşte deschiderea progresivă a pieţei muncii din Elveţia faţă de noile state membre ale UE, conform aceleiaşi surse.

Comunicatul precizează că prioritatea acordată lucrătorilor autohtoni, contingentele, precum şi controlul asupra condiţiilor de salarizare şi de muncă sunt menţinute.

 

 

Vezi si

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creșterea economiei românești

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest …