Thursday , April 25 2024

Egger România va investi în acest an 53 milioane euro pentru dezvoltarea fabricii din Rădăuţi

EGGER

Compania austriacă Egger va investi în acest an circa 53 milioane de euro pentru dezvoltarea fabricii de pal melaminat din Rădăuţi într-o unitate cu producţie integrată, prin dotarea cu o instalaţie de adezivi şi o centrală pe bază de biomasă.
“Investiţiile actuale de la Rădăuţi vor dezvolta eficienţa fabricii şi vor optimiza costurile de producţie”, se arată într-un comunicat remis, marţi de companie.
Noile investiţii vor crea aproximativ 50 de noi locuri de muncă.
De asemenea, producătorul de materiale lemnoase va investi aproximativ cinci milioane de euro într-o clădire de birouri pentru angajaţi. Construcţia va avea o suprafaţă de 3.800 de metri pătraţi şi va oferi locuri pentru aproximativ 170 de angajaţi.
Compania Egger a investit până în prezent în Rădăuţi 210 milioane de euro într-o fabrică de procesare a lemnului cu o capacitate de producţie de 600.000 mc de PAL pe an.
Egger România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 90 milioane de euro. Fabrica din Rădăuţi a înregistrat un profit de aproximativ 4,1 milioane euro.
Subsidiara locală face parte din grupul cu acelaşi nume, care a rulat în anul fiscal 2009/2010 afaceri de aproape 1,48 miliarde euro. Grupul Egger are 5.800 de angajaţi.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …