Tuesday , April 23 2024

Două treimi dintre români (65%) se declară foarte mulțumiți și destul de mulțumiți de banii pe care îi au

Două treimi dintre românii care utilizează produse și servicii bancare au intenția să economisească în următoarele 12 luni, arată datele unui studiu realizat în luna iulie 2022 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și comandat de Asociația Română a Băncilor.

Aproape o treime dintre respondenți (30%) spun că sigur vor economisi, 37% probabil că da, 10% probabil nu, 22% sigur nu și 1% dintre participanți nu au oferit un răspuns. Tinerii cu vârsta între 18-35 de ani cu studii superioare sunt cei mai interesați să economisească, în proporție de 80%.

În paralel, 15% dintre respondenți intenționează să acceseze un credit de nevoi personale în următoarele 12 luni. Situația defalcată arată că 3% dintre români sigur vor contracta un credit de consum și 12% probabil că da. Românii cu vârsta între 36-50 de ani, în mod special cu studii elementare, sunt cei mai interesați să contracteze credite de consum.

În schimb, doar 2% dintre români vor accesa sigur un credit ipotecar/ imobiliar în următoarele 12 luni, 9% iau în calcul această opțiune, iar restul de 89% nu intenționează să contracteze un credit ipotecar/ imobiliar, conform datelor IRES.

Interesul cel mai crescut pentru accesarea unui credit ipotecar/ imobiliar, de 15%, se regăsește la românii cu vârsta între 18-50 de ani. În ceea ce privește intenția de a contracta un card de credit în următoarele 12 luni, 15% dintre românii chestionați s-au declarat interesați.

Studiul arată că 71% dintre români sunt foarte mulțumiți și destul de mulțumiți de nivelul de trai, în timp ce 28% se declară destul de nemulțumiți și foarte nemulțumiți, diferența de 1% fiind reprezentată de non-răspunsuri. Tinerii cu vârsta între 18-35 de ani, în proporție de 80%, se declară cei mai mulțumiți de nivelul de trai, în funcție de studii cei mai mulțumiți fiind cei cu studii superioare în proporție de 83%. Cei mai nemulțumiți de nivelul de trai sunt românii cu vârsta între 51-65 de ani, cu studii elementare.

Aproximativ două treimi dintre români (65%) se declară foarte mulțumiți și destul de mulțumiți de banii pe care îi au, o treime dintre români intrând în categoria celor nemulțumiți. Tinerii cu vârsta între 18-35 de ani sunt cei mai mulțumiți de banii pe care îi au, la polul opus fiind situați românii cu vârsta de peste 65 de ani, aceștia fiind cei mai nemulțumiți. Sondajul de opinie a fost realizat în luna iulie 2022 la solicitarea Asociației Române a Băncilor și cu sprijinul Institutului Bancar Român pe un eșantion de 1.066 respondenți adulți care utilizează produse și servicii bancare, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 3%. Gradul de incluziune financiară a ajuns la 68% în România la jumătatea anului 2022. (Mediafax)

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …

One comment

  1. Mi se pare normal.
    Banii pe care au nu le umfla buzunarul sa arate vesmintele dizgratios.
    Si nivelul de trai e cel de care stiu mai bine. Compara cu ce stiu.