Saturday , April 20 2024

Dăianu: Nu suntem în situația de a ne permite o scădere a veniturilor fiscal bugetare

România nu se află în situația de a-și permite o scădere a veniturilor fiscal bugetare, în condițiile în care trebuie să continue consolidarea deficitului bugetului public, a declarat miercuri președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

„Întotdeauna când se iau măsuri care pot conduce în mod probabil la diminuare de venituri este obligatoriu să avem și măsuri care să compenseze o probabilă diminuare de venituri. Noi, în România, nu suntem în situația de a ne permite o scădere a veniturilor fiscal bugetare. Chiar dacă beneficiem de resurse considerabile de la Uniunea Europeană. Prin Cadrul Financiar Multianual și cu ce include Planul Național de Redresare și Reziliență ușor te duci la 5 – 6% din produsul intern brut anual. Aici trebuie să fim foarte chibzuiți. De pildă, bugetul pe 2023 prevedere o creștere a alocărilor pentru apărare de 0,5% PIB, care înseamnă în jur de 7,5 miliarde de lei. Este o sumă considerabilă. Noi și așa în 2024 avem de rezolvat o ecuație pe care unii ar califica-o ca fiind imposibilă în sensul rezolvării ei. De ce? Pentru că trebuie să continuăm consolidarea bugetară, adică să ducem deficitul bugetului public către ținta programată de 4,4%”, a spus Daniel Dăianu, întrebat dacă bugetul ar permite în momentul de față o reducere de taxe, inclusiv pentru muncă.

El a menționat că economia încetinește, va evita recesiunea în acest an, dar încetinirea economiei și o inflație care nu mai ajută bugetul public în execuție, cum s-a întâmplat în 2022, creează dificultăți suplimentare în a avea consolidarea bugetară.

Referitor la evoluția creditelor și a depozitelor, Daniel Dăianu a spus că este de semnalat creșterea mai rapidă a creditului în valută decât a celui în moneda națională.

„Ani de zile o bătălie despre care nu s-a vorbit foarte mult, a fost un război pe care banca națională l-a dus și anume de a stimula creditarea în moneda locală. Astăzi vorbim de spre stabilitate financiară în acest seminar. O economie care depinde de departe numai de creditarea în valută, că este vorba despre finanțarea bugetului, că este vorba despre finanțarea cetățenilor, firmelor este extraordinar de vulnerabilă și instituțiile financiare internaționale încurajează creditarea în moneda locală”, a explicat Daniel Dăianu. (Agerpres)

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …