Tuesday , August 16 2022

Curs de schimb sub 4,49 lei/euro azi, pe interbancar

Cursul de schimb a rămas sub 4,49 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, într-o piaţă liniştită şi în care paritatea a fluctuat între un nivel minim de 4,4805 lei/euro şi un maxim de 4,4870 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse.

La deschidere euro a fost cotat la 4,4830 – 4,4850 lei, uşor sub nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4850 – 4,4890 lei/euro. Cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4805 lei/euro.

Ulterior, unele ordine comerciale de cumpărare de euro au dus cursul din nou pe creştere, iar maximul primei ore a fost de 4,4870 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4845 – 4,4870 lei.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Banca Naţională a României (BNR) a plublicat joi un curs de referinţă de 4,4870 lei/euro, în scădere cu 0,15 bani faţă de nivelul de miercuri, de 4,4885 lei/euro.

Leul s-a apreciat mai vizibil în raport cu dolarul, cursul de referinţă coborând cu 2,7 bani, la 3,5729 lei/dolar, de la nivelul de la nivelul de miercuri, de 3,5999 lei/dolar.

Rata oficială pentru francul elveţian a scăzut foarte uşor, de la 3,7370 lei/franc la 3,7362 lei/franc.

Dobânzile practicate de bănci pe piaţa monetară pentru depozitele cu scadenţa la o zi au urcat în prima parte a sesiunii de joi până la rata de facilitate de credite a BNR (Lombard), de 9,25%, chiar în ultima zi de constituire a rezervelor minime obligatorii. Potrivit dealerilor deficitul de lei a fost cauzat şi de plafonările recente impuse de BNR la sumele pe care le împrumută băncilor prin operaţiuni repo (unde dobânda este egală cu rata de politică monetară, de 5,25% pe an), precum şi de frecventele împrumuturi solicitate de Finanţe.

În a doua parte a şedinţei de joi randamentele pentru această scadenţă au scăzut, în intervalul 6%-8% pe an, iar vineri dimineaţă acestea au ajuns la 5,5% – 6% pe an.

Vezi si

Un nou val de birocrație în companii cu angajați part-time

Vine un nou val de birocrație în companii cu angajați part-time: în loc să digitalizeze …