Thursday , October 5 2023

Creştere economică neprevăzută în Germania

economie

Economia Germaniei a crescut cu aproximativ 0,75% în trimestrul al doilea, peste aşteptările pieţei, potrivit estimărilor guvernului german, potrivit Mediafax.

Economia Germaniei a crescut cu aproximativ 0,75% în trimestrul al doilea, peste aşteptările pieţei, potrivit estimărilor guvernului german.

Ministerul economiei estimează o creştere de aproximativ 0,75%, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indică o rată de creştere de 0,6%. Datele oficiale vor fi prezentate în această săptămână.

O creştere peste estimări în Germania ar putea pune capăt recesiunii prelungite din zona euro, confirmând aşteptările preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care a declarat recent că se aşteaptă la o tranziţie treptată către revenirea economiei în a doua parte a acestui an.

Analiştii estimează că economia zonei euro a crescut cu 0,2% în trimestrul al doilea.
Creşterea economică a Germaniei a fost sprijinită în trimestrul al doilea de consumul privat şi producţia industrială, a anunţat săptămâna trecută ministerul Economiei.

Încrederea din mediul de afaceri german s-a îmbunătăţit în iulie pentru cea de-a treia lună consecutiv, iar comenzile noi din industrie, producţia industrială şi exporturile au urcat în iunie.

Cu toate acestea, banca centrală a Germaniei anticipează că economia va încetini în trimestrul al treilea.
Bundesbank şi-a modificat în iunie proiecţia privind creşterea economică pentru acest an de la 0,4% la 0,3%, şi pentru 2014 de la 1,9% la 1,5%.

BCE anticipează că economia zonei euro se va contracta în acest an cu 0,6%, urmând să crească în 2014 cu 1,1%.

Vezi si

Facturarea electronică generalizată, la un pas de implementare. Când dispare efectiv factura pe hârtie

Toți contribuabilii care derulează operațiuni taxabile în România trebuie să fie gata, încă de la …