Friday , April 19 2024

Consumatorii de energie își pot schimba oricând contractele. “1 iulie nu e sfârșitul lumii”

 Consumatorii de energie își pot schimba oricând contractele sau furnizorii, iar creșterea de prețuri de acum este legată de conjunctura internațională a pieței, fără legătură cu liberalizarea, a afirmat, marți, Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o conferință de presă, conform Agerpres.


“1 iulie este un moment important, pentru că se termină o abordare în care furnizorii din propria inițiativă și la sugestia autorităților au decis să ofere discount consumatorilor care nu optaseră pentru schimbarea furnizorului sau tipului de contract. Însă 1 iulie nu este sfârșitul lunii. Oamenii își pot schimba oricând contractele la energie și furnizorii și cel mai important este să știe că nu rămâne nimeni fără energie, va fi continuitate în alimentare”, a spus Lungu.
Reprezentanții AFEER au mai arătat că prețurile din piața de energie din România sunt în creștere, în linie cu ce se întâmplă cu toate mărfurile de care depinde prețul energiei și în linie cu piețele de electricitate din toată Europa.
Astfel, pe Piața pentru Ziua Următoare, prețul în iunie 2021 a fost 289 lei pe MWh, mai mare cu 141% față de de iunie 2020 (120 lei pe MWh).
Cotațiile la energie electrică din contractele pentru întregul an următor sunt, în iunie 2021, de 360 de lei (73 de euro) pe MWh, în creștere cu 40% față de aceeași lună a anului trecut, când era 253 lei pe MWh (52 euro).
Spre comparație, în Germania, prețul mediu era în iunie 2021 de 71 de euro pe MWh, în creștere cu 78% față de iunie 2020, când era 40 de euro pe MWh.
“Prețul energiei este mare acum în primul rând din cauza prețurilor certificatelor de emisii, care au ajuns la 55 de euro, față de 25 de euro anul trecut. De ce contează? Pentru că, dacă astăzi prețul certificatului este 55 de euro, prețul energiei pleacă de la acest nivel, nu mai pleacă de la zero, iar tranzacțiile se fac la prețul marginal. Adică și Hidroelectrica va vinde energie tot la prețul acesta, nu la altul mai mic, pentru că acesta este prețul pieței”, a explicat Lungu.
Pe piața din România, oferta cea mai ieftină pentru consumatorii casnici este de 246 lei pe MWh în iunie 2021, în scădere cu 1% față de oferta care era cea mai ieftină în aceeași lună a anului trecut, respectiv 250 lei pe MWh, potrivit datelor din comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE.
Cea mai scumpă ofertă este de 370 de lei pe MWh în iunie 2021, față de 370 de lei pe MWh în aceeași lună a anului trecut.
“Unii au spus că vinovați pentru creșterea prețurilor sunt furnizorii, eu vreau să discutăm și suntem foarte deschiși să arătăm că de fapt e o conjunctură de piață care se manifestă în toată Europa, cel puțin în zona noastră. De fapt liberalizarea de la 1 ianuarie 2021 este o reliberalizare, însă acum doi ani lucrurile s-au întâmplat bine, pentru că exista o tendință de scădere a prețurilor. Acum fiind tendință de creștere și pe fondul celebrei ordonanțe 114, nu au fost așa simple. În plus, anul trecut au fost și foarte multe evenimente, iar lumea nu prea a fost interesată de liberalizare. De la 1 ianuarie lucrurile s-au inflamat puțin și oarecum subiectiv”, a arătat Lungu.
Potrivit acestuia, consumatorii care nu schimbă contractul vor fi trecuți în serviciul universal, la prețuri care vor fi anunțate la 1 iulie de către ANRE.
Pe de altă parte, 99% dintre consumatori sunt interesați de preț, însă, dacă prețul e prea mic, înseamnă că există un risc mare, consumatorii trebuie să fie foarte atenți la clauzele contractului, a recomandat reprezentantul AFEER.
Peste jumătate dintre clienții casnici de energie electrică se află în piața concurențială la finalul lunii iunie, iar pentru ceilalți prețurile energiei active vor crește cu 3-13% de la 1 iulie, a afirmat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferință de specialitate.
De la 1 ianuarie 2021, au fost eliminate prețurile reglementate. La acel moment, dintre cei 8,9 milioane de consumatori, circa 3 milioane erau deja cu contracte noi semnate, deci o treime dintre consumatori.
“În primele cinci luni ale acestui an, alți 1,3 milioane consumatori au semnat un contract concurențial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie și avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate din consumatorii casnici din România cu un contract concurențial semnat”, a arătat Nagy-Bege.
Regula a fost ca acelora care nu au semnat un contract concurențial să li se aplice un preț de serviciu universal, valabil până la finalul lunii iunie.

“Furnizorii aveau obligația ca în mai și iunie să trimită noi informări și să comunice prețul de la 1 iulie, pentru cei care până la acea dată nu trec în piața concurențială. Prețurile sunt în creștere, atât pe piețele angro, cât și pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanță, de la 1 iulie, va fi o creștere între 3 și 13%, vorbim strict de prețul energiei”, a precizat oficialul ANRE. (Agerpres)

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …