Thursday , March 28 2024

Commerzbank: Euro s-ar putea prăbuşi fără noi progrese către o uniune fiscală în zona euro

Euro s-ar putea prăbuşi fără noi progrese către o uniune fiscală în zona euro, a avertizat, miercuri, directorul general al Commerzbank, Martin Blessing, în contextul intensificării presiunilor pentru recapitalizarea sistemului bancar şi restabilirea încrederii, transmite Reuters.


Politicienii din zona euro au obţinut timp prin înfiinţarea Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, fondul de salvare al statelor din zona euro, dar nu au reuşit până acum să găsească o cale de a ieşi din criza datoriilor, iar investitorii au nevoie de răspunsuri, a spus Blessing.

“Cred că am ajuns la o răscruce. Proiectul unei uniuni monetare fără o uniune fiscală a eşuat”, a spus el.

Semnele unor probleme la nivelul industriei bancare continuă să apară şi pun presiune pe preţul acţiunilor băncilor franceze BNP Paribas şi Societe Generale, notează Reuters.

Există tot mai multe cereri pentru o majorare a capitalului la băncile europene, pentru a putea suporta eventuale pierderi rezultate din criza datoriilor suverane, iar statele devin din ce în ce mai favorabile ideii, a afirmat economistul şef al FMI, Olivier Blanchard.

Dacă băncile nu pot obţine capitalul de pe pieţele fiannciare, atunci statele trebuie să intervină, a adăugat Blanchard.

Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară ar putea injecta 230 de miliarde de euro în sistemul bancar european pentru a ajuta toate băncile să treacă pragul de 6% în privinţa adecvării capitalului, după pierderi de 50% pe expunerea faţă de Spania, Grecia, Italia, Irlanda şi Portugalia, estimează analiştii Barclays.

Un apel al FMI, în august, pentru recapitalizarea băncilor în Europa a fost întâmpinat iniţial cu rezistenţă, însă opinia guvernelor s-a schimbat, a afirmat Blanchard.

FMI a anunţat că băncile au nevoie de capital suplimentar de 200 de miliarde de euro,, iar directorul general al Fondului, Christine Lagarde, a cerut implementarea de recapitalizări forţate.

Vezi si

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie, media fiind …