Saturday , April 20 2024

Comisia Europeană va acorda compensații de aproape 30 milioane de euro fermierilor români afectați de criza cerealelor ucrainene

Comisia Europeană a decis acordarea de compensații României de aproape 29,7 milioane de euro pentru fermierii români afectați de importurile de cereale din Ucraina, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o intervenție la Digi 24

„Astăzi am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Spuneam că suma, în primă fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul. Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiarii celor 29.730.000 de euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor, ceea ce acordă pe de o parte un sprijin real pentru fermierii români”, a spus Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a spus că suma de 30 de milioane este „în plus”, pe lângă cele 20 (de milioane) primite până acum”. „Iată că sunt 50 (de milioane euro – n.r.) până la această dată. Suntem pregătiţi cu actul normativ. Când va apărea suma în Jurnalul Oficial, atunci dăm drumul şi la actul normativ, în aşa fel încât banii să ajungă cât mai repede la fermieri”.

De asemenea, Daea a confirmat că suma de 30 de milioane de de euro va fi „dublată” de la bugetul de stat, așa cum a anunțase anterior liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Inițial, Comisia Europeană a decis, în luna martie, acordarea de compensații în valoare de 10 milioane de euro pentru România, sumă considerată „derizorie” de către ministerul român al Agriculturii. Concomitent, Comisia Europeană a autorizat România să dubleze această sumă prin ajutoare de stat.

 

Vezi si

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023; jumătate dintre persoanele ocupate lucrau în servicii

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, …