Thursday , April 25 2024

China şi Germania anunţă construcţia a două fabrici Volkswagen

vw-china

China şi Germania au anunţat luni mai multe acorduri comerciale, între care unul privind construcţia de către Volkswagen a două noi fabrici în China, în colaborare cu compania parteneră First Automotive Works, al treilea mare constructor de automobile din această ţară.

Anunţul a fost făcut în timpul celei de-a şaptea vizite a cancelarului german Angela Merkel în China, începută duminică.

Merkel este însoţită de o delegaţie numeroasă de oameni de afaceri, care include reprezentanţi ai Siemens, Lufthansa şi Deutsche Bank.
Merkel şi premierul chinez Li Keqiang au prezidat luni semnarea unei serii de acorduri comerciale şi de investiţii.

Capacitatea de producţie a celor două uzine ale VW va fi stabilită în funcţie de necesarul pieţei şi strategiile industriale, a precizat un purtător de cuvânt al companiei germane.

VW şi First Automotive Works vor investi împreună circa 2 miliarde de euro pentru creşterea capacităţii de producţie, iar grupul german speră ca până în 2018 să ajungă la o producţie anuală de peste 4 milioane de vehicule.
China, cea mai mare piaţă auto la nivel mondial, este şi cea mai importantă piaţă a Volkswagen, grupul german comercializând în statul asiatic 3,27 milioane de vehicule în 2013, dacă sunt incluse şi automobilele fabricate de companiile sale mixte.

Airbus Helicopters, divizie a constructorului european de avioane Airbus, a semnat luni contracte cu trei operatori chinezi, pentru un total de 123 de elicoptere, între care aparate de familie monomotor din familia Ecureuils şi aparate cu două motoare, din gama C135.

Grupul, care nu a dezvăluit valoarea contractelor, a indicat că elicopterele vor fi folosite în servicii publice, de transport de pasageri, pentru oameni de afaceri, urgenţe medicale şi operaţiuni de căutare.
Lufthansa a anunţat la rândul său că a încheiat un acord de formare a unei companii mixte cu concurentul chinez Air China. Cooperarea, care va intra în vigoare în octombrie, va oferi Lufthansa un acces mai bun la a doua mare piaţă aeriană din lume, după cea a Statelor Unite.
Companiile aeriene chineze au transportat anul trecut 350 de milioane de pasageri, în creştere cu 11% faţă de anul precedent.

În urma anunţurilor, preşedintele Xi Jinping, care s-a întâlnit ulterior cu Merkel, a dat asigurări că Germania rămâne un partener strategic important al Chinei.
Exporturile Germaniei în China au atins anul trecut 67 de miliarde de euro, statul asiatic fiind a doua mare piaţă pentru statul german, după Statele Unite.Vânzările chineze în Germania sunt de peste 73 de miliarde de euro. (Mediafax)

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …

One comment

  1. De ce nu vin cei de la VW sa construiasca o fabrica de automobile in Romania? Baga occidentalii capital la greu in China, si uite asa o sa devina China prima economie mondiala, peste SUA.