Friday , April 26 2024

China este pregătită să susţină UE şi FMI pentru asigurarea stabilităţii financiare a Europei

China este pregătită să susţină acţiunile Uniunii Europene (UE) şi ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a asigura stabilitatea financiară a Europei, a declarat vicepremierul chinez Wang Qishan.

Autorităţile de la Beijing vor ajuta anumite state membre ale UE, a indicat Wang la o întâlnire economică la care participă comisarul european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia, comisarul pentru Comerţ, Karel de Gucht, şi cel pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn.

“Este în interesul fundamental al Chinei şi Uniunii să consolideze cooperarea”, a menţionat oficialul chinez.

Săptămâna trecută, liderii europeni au decis să înfiinţeze un mecanism de sprijin financiar care să permită zonei euro să reziste mai bine crizelor. Acest mecanism va fi funcţional din 2013. Grecia şi Irlanda beneficiază deja de planurile de salvare ale UE şi FMI.

Preşedintele chinez, Hu Jintao, aflat luna trecută într-o vizită în Portugalia, a asigurat Lisabona de dorinţa Chinei de a ajuta. Cu toate acestea, Beijingul nu a facut angajamente ferme privind achiziţionarea de obligaţiuni portugheze.

Almunia a indicat, la rândul său, că statele UE au cerut Chinei un acces mai uşor la piaţa locală pentru companiile europene.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …