Friday , March 29 2024

Ce amenzi platim daca nu avem cauciucuri de iarnă

Ministerul Transporturilor a elaborat proiectul de act normativ care obligă toţi conducătorii auto să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în timpul sezonului hibernal.

Timp de cinci luni pe an, toate automobilele vor trebui echipate de pneuri de iarnă, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Transporturilor, care modifică, printre altele, OUG 195/2002, referitoare la circulaţia pe drumurile publice.

“După punctul 28 al alineatului (1) al articolului 102 se introduce un nou punct, punctul 28 indice 1, cu următorul cuprins: „28 indice 1. conducerea autovehiculului pe drumurile publice în perioada 1 noiembrie-31 martie, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului cu o masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone fără ca acesta să fie dotat pe axa/axele de tracţiune cu anvelope de iarnă.” scrie în proiect. Articolul respectiv se referă la tipurile de contravenţii.

Amenzile vor fi destul de dure. Potrivit proiectului, această contravenţie intră în clasa a IV-a de sancţiuni, clasă care prevede de la 9 la 20 de puncte amendă. Cum un punct amendă este de 60 de lei, şoferii pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 540 de lei şi 1.200 de lei.

Prevederile noii ordonanţe aflate deocamdată în stadiu de proiect intră în vigoare în termen de 15 zile de la apariţia în Monitorul Oficial.

Vezi si

Ministrul Mediului: Magazinele, obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează

Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează şi să ofere …

3 comments

  1. Sanki ! Cine stie exact ce anvelope am ? . Nu difera doar profilul ci in special compozitia ( cele de iarna au mai mult cauciuc natural si uneori o insertie de siliciu ) . Politia se va specializa in chimie , oare ? .

    • nu inventam apa calda

      Nu trebuie sa stii chimia cauciucului, trebuie sa stii sa citesti ( M + S = MUD + SNOW, adica noroi si zapada, pneu mixt) sau in unele doar sa vezi ( poza cu fulg de zapada incercuita = WINTER = pneu de zapada ). Crezi ca in Europa politia sta cu trusa de analiza chimica pe marginea soselei ??