Saturday , April 20 2024

Cât va încasa anul acesta primul şef femeie al General Motors

mary barra

General Motors (GM) a anunţat că anul acesta intenţionează să-şi plătească directorul general, Mary Barra, cu 14,4 milioane de dolari, cu 60% mai mult faţă de cât i-a dat predecesorului acestuia, Dan Akerson, care a primit în 2012 nouă milioane de dolari.

Mary Barra a preluat în 15 ianuarie funcţia de directorul general al GM, fiind prima femeie aflată la conducerea celui mai mare producător auto american.

Anterior, General Motors anunţase că, în 2014, Mary Barra va fi plătită cu 4,4 milioane de dolari în numerar şi acţiuni, dar această cifră nu a inclus şi compensaţiile financiare pe termen lung.

Publicarea sumei de 14,4 milioane de dolari vine după ce compania americană a fost criticată pentru că suma acordată directorului general este mai mică, deoarece Mary Barra este femeie.

GM susţine că a publicat datele privind salariul ‘pentru a corecta impresiile greşite’.

‘Ca director general nou numit, compensaţia totală a d-nei Mary Barra este în linie cu cea practicată la nivelul grupului. Performanţa companiei stabileşte în ultimă instanţă valoarea salariului ei’, a declarat preşedintele board-ului GM, Tim Solso.

Nivelul compensaţiei va fi aprobat în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor, din iunie.

În decembrie, Guvernul american a vândut ultimele acţiuni pe care le mai deţinea la General Motors, punând capăt unui program istoric de salvare a uneia din cele mai importante companii americane, care, la final, a generat pierderi de aproximativ 10 miliarde de dolari pentru contribuabili.

Mary Barra a condus Departamentele de Design şi Inginerie ale GM, după ce, înainte, a fost şef la Resurse Umane. Ea s-a alăturat GM în 1980, atunci fiind studentă.

Vezi si

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023; jumătate dintre persoanele ocupate lucrau în servicii

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, …