Thursday , April 25 2024

Camera Deputaţilor a aprobat ordonanta privind acordarea de stimulente bugetarilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 209 voturi “pentru”, 12 “împotrivă” şi 66 de abţineri, OUG 1/2010 referitoare la reglementarea stimulentelor acordate bugetarilor, ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu declarând, după vot, că a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.

PNL a votat pentru această ordonanţă, a anunţat viceliderul grupului PNL Eugen Nicolăescu, arătând că este o lege proastă şi nedreaptă, dar care a fost corectată, “în al 14-lea ceas”, cu un amendament referitor la personalul bugetar din Ministerul Finanţelor.

Nicolăescu a spus că cei din Ministerul Finanţelor erau uitaţi, erau la “coada listei”, dar, printr-un amendament la Ordonanţă, “se încearcă să se corecteze o gravă greşeală”.

PSD s-a abţinut de la vot, a anunţat liderul grupului PSD Mircea Duşa, arătând că actuala lege a salarizării creează inechităţi, iar, după scandalul din Ministerul Finanţelor, Guvernul a venit să corecteze.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a mulţumit deputaţilor pentru decizia de “a corecta un sistem de salarizare nedrept” şi care nu a fost transparent.

“Acest sistem a dăinuit timp de 20 de ani. S-a făcut o dreptate, Toţi miniştrii Finanţelor au produs un sistem care nu a fost corect, nu a fost eficient. Oamenii din Finanţe care muncesc nu erau răsplătiţi”, a afirmat Ialomiţianu.

El a arătat că toţi cei din Ministerul Finanţelor, 30.000 de oameni, “pot sta liniştiţi că nu vor fi şantajaţi de şefii lor”.

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a salutat, joi, faptul că deputaţii PDL au propus modificarea Ordonanţei de Urgenţă 1/2010, astfel încât o medie a stimulentelor din 2009 se va introduce în salariul brut, el arătând că aceasta va duce la creşterera veniturilor lunare a angajaţilor din sistemul public.

De asemenea, el a apreciat că aceasta va avea ca efect schimbări fundamentale la Legea salarizării unitare pentru anul 2011.

“Salut iniţiativa, în Parlament, a deputaţilor PDL, de a aduce modificări, amendamente, la ordonanţa 1/2010, iniţiativă care duce la modificarea articolului 5, prin care o medie a stimulentelor din 2009 se introduce în salariul brut. Acest lucru conduce la creşterea salariului net, în final, pentru fiecare angajat”, a spus ministrul Muncii, într-o conferinţă de presă susţinută joi.

El a apreciat că, prin aceasta, se va trece de la un mod variabil de a acorda aceste stimulente la un mod fix.

“Prin introducerea stimulentului în salariul brut, practic, vor creşte veniturile lunare, în mod constant, către angajaţii din sistemul public. Dacă prin decizia Parlamentului obţinem trecerea acestui amendament, legea salarizării unitare pentru 2011 va avea schimbări fundamentale”, a explicat atunci ministrul Muncii.

Aproximativ 200 de angajaţi ai Ministerului Finanţelor au protestat săptămâna trecută pe holurile instituţiei, cerând să le fie acordate stimulentele. Alţi peste 500 de angajaţi de la administraţiile financiare de sector din Capitală şi de la trezorerii au protestat în faţa Ministerului Finanţelor Publice, aceştia alăturându-se, joi dimineaţă, colegilor din instituţie.

Protestele spontane s-au extins în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă, din casele de asigurări de sănătate, din asistenţă socială şi din biblioteci oprind lucru, joi dimineaţă, în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …