Tuesday , April 23 2024

Bursa din New York se redeschide azi dupa doua zile de intrerupere

Bursa din Statele Unite va relua miercuri tranzacţiile după ce acestea au fost oprite în primele două zile ale săptămânii, cea mai lungă întrerupere cauzată de condiţii meteo din peste 120 de ani, ca urmare a uraganului Sandy.

Decizia a fost anunţată în comunicate ale operatorilor NYSE Euronext, Nasdaq OMX Group şi Bats Global Markets, informează Bloomberg.

Sediul NYSE funcţionează folosind surse de urgenţă pentru alimentarea cu energie electrică, dar va putea opera în acest fel întreaga săptămână dacă va fi necesar, a afirmat directorul operaţional, Larry Leibowitz.

Tranzacţiile cu instrumente financiare cu venit fix, oprite la mijlocul şedinţei de luni, vor fi de asemenea reluate.

Analiştii afirmă că volumul de tranzacţionare ar putea fi de circa două ori mai mare decât cel mediu pentru o şedinţă din octombrie, de 3,5 milioane de acţiuni.

NYSE a fost închis pentru o perioadă similară, timp de două zile, în martie 1888, când un viscol a adus în New York zăpadă de circa jumătate de metru.

Piaţa americană a mai fost închisă din cauza vremii şi în 1978, pentru o zi şi jumătate.

De asemenea, operaţiunile au fost sistate şi în septembrie 2001, în urma atacurilor teroriste, pentru patru zile.

Cea mai lungă perioadă de oprire a activităţii a fost însă înregistrată în martie 1933, când preşedintele Rooosevelt a decretat mai multe zile de sărbătoare, iar sectorul financiar nu a lucrat şapte zile.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …