Saturday , April 20 2024

Bloomberg: China ridica steagul alb in razboiul comercial cu SUA

China intentioneaza sa reduca cel mai devreme in octombrie tarifele vamale percepute majoritatii partenerilor sai comerciali, a anuntat, joi, Bloomberg News.

In iulie, China a redus taxele de import la o gama variata de bunuri de consum, de la alimente la cosmetice si electrocasnice, intr-o incercare de a majora importurile, ca parte a eforturilor de deschidere a economiei, a doua cea mai mare din lume.

Analistii cred ca decizia este menita sa atenueze tensiunile cu SUA privind dezechilibrul comercial. Washingtonul si Beijingul au anuntat recent ca au convenit sa reduca “in mod semnificativ” deficitul comercial al SUA, transmite Reuters.

Ministerul de Finante de la Beijing a publicat lista celor 1.449 de produse importate din tarile care beneficiaza de clauza natiunii celei mai favorizate.

Decizia este menita sa stimuleze consumul pe piata chineza, sa reformeze economia tarii continuand deschiderea ei si sa trimita un semnal pe plan global, in special SUA, ca autoritatile de la Beijing sunt decise sa dezvolte comertul mondial, a afirmat Shane Oliver, analist la AMP Capital Investors Ltd. in Sydney.

La Forumul economic mondial din orasul Tianjin, premierul chinez Li Keqiang a afirmat miercuri ca Executivul va continua sa reduca taxele de import la unele bunuri, fara a da amanunte suplimentare.

Decizia vine intr-un moment in care razboiul comercial dintre China si SUA a inceput sa afecteze orasele si provinciile din statul asiatic, in special cele care depind de comenzile din Statele Unite.

Administratia Trump a impus saptamana aceasta tarife vamale de 10% asupra unor importuri din China in valoare de 200 de miliarde de dolari. Tarife punitive adoptate in iulie si august au vizat deja bunuri chineze in valoare de 50 miliarde dolari in importurile anuale ale SUA.

Continuarea pe business24.ro

Vezi si

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023; jumătate dintre persoanele ocupate lucrau în servicii

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, …