Thursday , March 28 2024

Belgia ar putea lua calea Greciei

Comisarul european din partea Belgiei, Karel De Gucht, a atras atenţia că ţara sa şi-ar putea pierde încrederea pe pieţele financiare, la fel ca Grecia şi Italia, dacă nu formează repede un nou guvern, relatează EUObserver.

“Italia şi Grecia au fost salvate pentru moment pentru că vor avea un nou guvern. Este posibil ca pieţele financiare să privească în jur şi să spună: ‘Cine urmează?’. Şi, atunci, cred că Belgia va fi una din posibilele victime”, a declarat el, duminică, pentru televiziunea naţională belgiană.

Belgia încearcă de 517 zile – un record mondial – să formeze un guvern de coaliţie, în contextul diferenţelor între sudul francofon şi nordul vorbitor de olandeză.

În acelaşi timp, Belgia are a treia cea mai mare datorie dintre ţările din UE raportat ca procent din PIB (aproape 100%), după Grecia şi Italia.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Olli Rehn responsabil cu afacerile economice şi monetare a atras joi atenţia asupra faptului că Belgia nu a transmis CE proiectul de buget pentru 2012.

Negociatorii guvernamentali au încercat luni dimineaţă să înainteze un nou plan de buget menit a reduce cheltuielile cu 11 miliarde de euro şi să respecte regulile UE privind limitele de deficit. Totuşi, disputele privind detaliile politicii bugetare au dus la amânarea unei decizii finale pentru o dată ulteiroară. (money.ro)

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …