Saturday , April 20 2024

BCE majorează dobânda de referință, în efortul de reducere a inflației în zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat, joi, decizia de majorare cu 0,75% a dobânzii de referință, în cadrul acțiunilor de reducere a inflației și de stabilizare a economiei zonei euro.

“Consiliul Guvernatorilor a decis astăzi majorarea celor trei rate ale dobânzii BCE cu 0,75%. Prin această a treia majorare consecutivă, Consiliul Guvernatorilor a realizat progrese substanțiale în înăsprirea politicii monetare. Consiliul Guvernatorilor a luat decizia de astăzi, care va fi urmată de majorări ulterioare ale dobânzii, pentru a asigura revenirea în timp util a inflației la ținta de 2% pe termen mediu”, anunță Banca Centrală Europeană (BCE), într-un comunicat postat pe site-ul oficial și vizualizat de agenția MEDIAFAX.

BCE avertizează că “inflația se menține la un nivel mult prea ridicat”, fiind în septembrie de 9,9%. “În ultimele luni, creșterile de prețuri la energie și alimente, blocajele din rețelele de aprovizionare și relansarea cererii post-pandemie au condus la amplificarea presiunilor prețurilor și la creșterea inflației. Politica monetară a Consiliului Guvernatorilor are scopul de a reduce susținerea pentru cerere și a preveni riscul unei tendințe persistente în așteptările privind inflația”, precizează BCE.

“Consiliul Guvernatorilor a decis majorarea celor trei dobânzi-cheie ale BCE cu 0,75%. În acest context, ratele dobânzilor principalelor operațiuni de refinanțare, instrumentului marginal de creditare și depozitelor au fost majorate până la nivelurile de 2,00%, 2,25% și 1,50%, cu efect din 2 noiembrie 2022”, subliniază BCE. (Mediafax)

Vezi si

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023; jumătate dintre persoanele ocupate lucrau în servicii

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, …