Thursday , April 25 2024

Băncile vor fi obligate SĂ SCHIMBE CREDITELE IPOTECARE DIN VALUTĂ ÎN LEI, la cererea clienţilor. Directiva UE care îi scapă pe români de problema refinanţării

credit ipotecar

Românii îşi vor putea schimba creditele ipotecare din valută în lei, la cursul din ziua în care depun o solicitare în acest sens, fără a fi nevoiţi să refinanţeze împrumuturile, cerere care poate fi refuzată de bancă în situaţia în care garanţiile aduse de client se dovedesc insuficiente, scenariu plauzibil având în vedere prăbuşirea pieţei imobiliare.

“Consumatorul are dreptul de a converti creditul într-o valută alternativă în anumite condiţii”, se arată în textul actual al directivei, votat de Parlament la jumătatea lunii decembrie 2013.

Pe lângă eliminarea riscului valutar, noua legislaţie va rezolva o serie de probleme tehnice pentru românii cu credite în valută, susţine Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

“După ce va fi adoptată varianta definitivă va exista o perioadă de transpunere în legislaţia naţională. Am primit un draft, sperăm să rămâne în linii mari aşa. Directiva vine în sprijinul consumatorilor şi rezolvă câteva aspecte tehnice. Vine cu o procedură clară”, a declarat Nica pentru gândul, adăugând că nu se poate pronunţa în legătură cu normele de aplicare până la publicarea textului final.

Detalii pe gandul.info

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …