Wednesday , April 24 2024

Astra Asigurări este OFICIAL în faliment

astra

Tribunalul București a decis ca Astra Asigurări este în faliment. Decizia nu este definitivă, dar este executorie.

Propunerea a venit din partea Autorității pentru Supraveghere Financiara (ASF) acum 3 luni. La 1 octombrie Fondul de Garantare a preluat cele 2 milioane de clienți și peste 50.000 de dosare de daune. Abia de acum încolo aceștia vor putea fi despăgubiți.

Mișu Negrițoiu, șeful ASF, anunța oficial despre societatea Astra Asigurări. Astfel, Negrițoiu a anunțat că Astra intră în faliment.

”Sunt întrunite toate cele 3 condiții legale care definesc starea de insolvență. Închiderea procedurii de redresare financiară și retragerea autorizației de funcționare, constantăm starea de insolvență și intrarea în faliment.Acționarii societății nu au vrut să colaboreze cu eventualii investitori.”, a declarat Negrițoiu.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis miercuri intrarea în faliment a Astra Asigurări, aflată în administrare specială, după ce compania nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital, despăgubirile urmând să fie acordate de Fondul de Garantare.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …