Wednesday , April 24 2024

Aproape 40 de state, aproape de un acord împotriva piratării drepturilor de autor şi mărcilor

Aproape 40 de state au ajuns la un acord de principiu pentru un pact comercial internaţional împotriva piratării drepturilor de autor şi mărcilor înregistrate, care cauzează anual pierderi de miliarde de dolari.

“Participanţii la negocieri au rezolvat aproape toate problemele semnificative şi s-au înţeles să lucreze rapid în privinţa chestiunilor mai puţin importante”, au afirmat într-o declaraţie comună reprezentanţi ai SUA, Japoniei, Uniunii Europene şi altor state participante.

Oficialul care a reprezentat Statele Unite la negocieri, Ron Kirk, a declarat că discuţiile sunt aproape încheiate.

“În principiu, am găsit soluţii chiar şi în privinţa celor mai dificile chestiuni. Aproape toţi participanţii au acceptat aceste soluţii”, a spus el.

Acordul împotriva pirateriei va împuternici autorităţile vamale să confişte bunuri contrafăcute fără o reclamaţie din partea proprietarului mărcii afectate sau a unui ordin judecătoresc, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Industriei de la Tokyo.

La negocieri au participat SUA, Uniunea Europeană şi cele 27 de state membre, Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Elveţia, Maroc şi Mexic.

Potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, valoarea comerţului cu produse contrafăcute a crescut de la aproximativ 100 de miliarde de dolari anual în 2000, la circa 250 de miliarde de dolari în 2007.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …