Saturday , April 20 2024

ANRE il acuza pe ministrul Energiei de manipularea pietei energiei

ANRE

Declaratiile ministrului Energiei, Toma Petcu, privind functionarea pietei reprezinta manipulare, iar politizarea ANRE va atrage cu siguranta o procedura de infringement asupra Romaniei din partea Comisiei Europene, a declarat Florin Tobescu, sef serviciu in cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE), in cadrul unei conferinte organizate de ziarul Bursa, transmite Agerpres. Reamintim ca Toma Petcu a declarat in cadrul aceleiasi conferinte ca unele din activitatile ANRE ar putea fi preluate la nivelul Guvernului, ceea ce ar insemna ca arbitrul pietei energiei sa ajunga doar la mana coalitiei PSD-ALDE.

“In 2007 ne-am asumat calitatea de membri ai UE, am acceptat aceste reguli pe care totusi dorim sa le schimbam. Nu putem sa spunem ‘imi pare rau ca domnul ministrul nu mai este aici, dar probabil i se va aduce la cunostinta’ ca dorim ca ANRE, acest arbitru al pietei de energie, sa fie in subordinea Guvernului sau al altei entitati de natura politica. Inseamna sa ne intoarcem la anii 1990. Dupa anii 1990, s-a considerat ca rolul acelui minister-mamut sa fie diminuat, ca fie create autoritati independente, iar coordonarea politica a ANRE ar insemna un urias pas inapoi care ar aduce clar un infringement din partea Uniunii Europene. Acest arbitru nu poate sa fie supus niciunui partid politic, atat in fapt, cat si in teorie”, a spus oficialul ANRE, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, noul pachet legislativ european, asa-numitul pachet de iarna, prevede chiar si mai mult decat atat in ceea ce priveste independenta autoritatilor de reglementare, mergand pana la prelungirea mandatelor conducatorilor autoritatilor de reglementare.

“In acest moment avem toate sansele ca primul mandat din istoria reglementatorului sa fie dus la sfarsit, pentru ca, pana acum, incepand din anii 2000, sefi institutiei erau mereu schimbati pe criterii politice si fara prea multe comentarii”, a subliniat Tobescu.

El s-a referit si la declaratiile ministrului despre functionarea pietei si expirarea duratei de viata a reactorului 1 de la Cernavoda.

“In aceasta situatie, a declara din pozitii cu responsabilitate maxima, ca piata nu a functionat sau ca un reactor nu stiu ce pateste tehnic sau din alte motive, reprezinta chiar o manipulare a pietei sau o tentativa de manipulare a pietei, lucru pedepsit in momentul de fata de regulamentele Uniunii Europene”, a mai spus Tobescu.

Reprezentantul ANRE a aratat ca ar fi fost mai bine ca reglementatorul si ministerul sa fi colaborat pentru a da un mandat comun reprezentantilor Romaniei care de alaltaieri negociaza la Bruxelles la grupul pentru energie, grup constituit la nivelul Consiliului Uniunii Europene, viitorul energetic al Romaniei in contextul noilor propuneri de directive ale Comisiei Europene privind noul model de piata.

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) va fi reorganizata, a declarat ministrul energiei, Toma Petcu, in cadrul unei conferinte organizate joi de Bursa. Acesta a mai spus ca in acest moment o comisie parlamentara analizeaza modul in care functioneaza ANRE si activitatea sa. Intrebat daca este luata in calcul transferul ANRE din nou in subordinea Guvernului, ministrul a spus ca “ANRE are rol de reglementare, control si supraveghere, am putea noi sa preluam unele din aceste activitati”. Reamintim ca HotNews.ro a aratat ca este luata in calcul scoaterea ANRE de sub control parlamentar si revenirea ei in subordinea Guvernului, ceea ce ar insemna ca arbitrul pietei energiei sa ajunga doar la mana coalitiei PSD-ALDE.

HotNews

Vezi si

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023; jumătate dintre persoanele ocupate lucrau în servicii

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, …