Saturday , April 20 2024

Angajatorii vor putea stabili pensii suplimentare pentru angajați. Pensia ocupationala e facultativa

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede organizarea şi funcţionarea fondurilor pentru pensiile ocupaţionale precum şi stabilirea schemei de pensii ocupaţionale. Acest tip de pensie vine în completarea celorlalte tipuri acordate de sistemul de pensii din România.

„Prin elaborarea cadrului legislativ pentru organizarea şi funcţionarea fondurilor de pensii ocupaţionale se creează premisele pentru obţinerea unei pensii ocupaţionale, suplimentară, distinctă şi în completarea tipurilor de pensii acordate în cadrul sistemelor de pensii din România. Prin prezentul proiect de lege se stabilesc elementele necesare înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de administrarea acestora. Componenta de pensii ocupaţionale este prevăzută a fi facultativă”, potrivit legii promulgate de şeful statului.

Astfel, potrivit actului normativ, iniţiativa constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat în timp ce schema de pensii este stabilită de către fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii, conform Mediafax, citat de Digi24.

La un astfel de fond de pensii pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori, iar toate informaţiile privind schema de pensii ocupaţionale trebuie furnizate de către angajator, mai arată legea promulgată luni.

În cazul în care un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, acesta are obligaţia să ofere schema tuturor angajaţilor şi să vireze contribuţii. Angajatorul poate însă stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru angajaţii săi, pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.

„Totodată, se creează premisele pentru asigurarea unei surse suplimentare de venit din pensii şi se doreşte stimularea şi cultivarea spiritului de economisire pentru bătrâneţe al fiecărui cetăţean”, se mai arată în expunerea de motive a actului normativ.

Deputatul PSD Adrian Solomon şi preşedinte al comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor a explicat că prin adoptarea acestui proiect este deschisă calea abrogării pensiilor speciale.

„Am reuşit azi să transpunem o directivă europeană care din 2016 se tot dorea a fi transformată în lege în România. Pensiile ocupaţionale deschid, astfel, şi calea rezolvării aşa-numitelor pensii speciale, pentru că o serie întreagă de categorii de profesii vor putea, prin implicarea angajatorilor, de acum încolo, să creeze o schemă de pensii facultative, prin care să suplinească acele beneficii pe care statul sau orice alt angajator şi le asumă printr-un contract implicit sau printr-un contract explicit”, a subliniat Adrian Solomon.

Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă, decizional, pe 11 decembrie 2019.

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …