Monday , October 3 2022

Amnistia fiscala pentru medicii de familie, promulgata de presedintele Basescu

medic familie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile medicilor de familie care asigură continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă.

Potrivit legii, medicii de familie sunt exoneraţi de la plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare ale cabinetelor şi accesoriilor aferente, din perioada 28 mai 2008 – 1 iunie 2011, rezultate din deciziile de impunere emise de casele judeţene de asigurări de sănătate, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a acestei legi se restituie conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului Finanţelor Publice, ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, în termen de 60 de zile.

Prevederile legii se aplică medicilor de familie care au asigurat în perioada 28 mai 2008 – 1 iunie 2011 continuarea asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.

Tot marţi, şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82/ 2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat şi pentru promulgarea Legii privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.

 

 

Vezi si

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului pune în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) pune în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat …