Thursday , April 25 2024

Adrian Vasilescu, BNR: Ne vom îndrepta inevitabil către impozite mai mari

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a afirmat că dobânzile sunt în creştere şi este o perioadă în toată lumea de mărire a acestora.

El a subliniat că se produce o tranziţie de la marea relaxare începută din 2012 şi până la marea înăsprire.

„Dobânzile sunt în creştere, este o perioadă în toată lumea de creştere a dobânzilor, de altfel se produce un transfer, o tranziţie de la marea relaxare cu care s-au obişnuit marile Bănci Centrale prin 2012 şi până înainte de criza asta, la marea înăsprire. Dobânzile cresc şi Banca Naţională a crescut dobânzile de trei ori în an”, a declarat Adrian Vasilescu, duminică seara, la Digi24.

El crede că ne vom îndrepta spre impozite mai mari, România fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa impozitelor raportate la PIB.

„Ne vom îndrepta inevitabil, este o părere personală, nu vorbesc în numele Băncii Naţionale, către impozite mai mari, pentru că la această oră suntem ţara cu impozitele raportate la PIB pe ultimul loc din Uniunea Europeană.

Adică veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Avem venituri de 27% şi dorinţă de cheltuieli de 40%. Nu se leagă. E greu să faci creşteri de impozit, pentru că şi aşa populaţia este sleită de inflaţie, puterea de cumpărare a scăzut, dar România a întârziat cu această măsură.

Ea trebuia luată mai demult. Depinde cum se va înţelege Guvernul cu populaţia, coaliţia care ar trebui să voteze în Parlament o asemenea măsură cu populaţia”, a explicat Adrian Vasilescu.

Rata inflaţiei din România a urcat în luna aprilie la 13,8 %, față de aceeași lună a anului trecut, iar Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7 pentru sfârşitul anului viitor.

Vezi si

ANRE obligă prosumatorii să-și instaleze un al doilea contor care ar măsura consumul de energie din producția  proprie

 Toți prosumatorii vor trebui să-și instaleze, conform unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în …