Friday , April 26 2024

Acțiunile Zoom, Amazon, Netflix au căzut după anunțul Pfizer despre vaccinul anti-COVID

secretarasite


Acțiunile Zoom Video au căzut puternic luni după anunțul privind eficacitatea vaccinului dezvoltat de Pfizer. Și alte companii care au avut de câștigat de pe urma măsurilor de carantină, precum Amazon și Netflix, și-au văzut cotațiile de pe burse în scădere, anunță CNBC, citat de HotNews.

Acțiunile Zoom Video au căzut cu 15% în timp ce cele Amazon au scăzut cu 3,4%, Netflix cu 5,4% și Shopify cu 5,1%, investitorii părând să se reorienteze rapid înspre domeniile care vor avea de câștigat de pe urma combaterii pandemiei de COVID-19.

Mișcările de pe piețele financiare au venit după ce Pfizer a anunțat luni că vaccinul său experimental are o eficiență de peste 90% în prevenirea Covid-19, vestea fiind o victorie majoră în lupta contra pandemiei de coronavirus.

„Astăzi este o zi grozavă pentru știință și umanitate”, a afirmat Albert Bourla, director executiv și președinte al consiliului de administrație al Pfizer. „Cred că putem vedea luminița de la capătul tunelului”, a mai declarat Bourla pentru NBC News.

Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru pandemia de COVID-19, declarase anterior că un vaccin cu o rată de eficiență între 50 și 60% ar fi acceptabil.

Investitorii au mers masiv pe mâna companiilor ca Zoom, Amazon, Netflix sau Shopify care și-au văzut numărul de clienți crescând vertiginos după ce pandemia de COVID-19 și restricțiile impuse pentru combaterea acesteia au ținut în case sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Acțiunile Zoom Video au explodat anul acesta, crescând cu 635%, cele ale Amazon au crescut cu 79,2% și ale Netflix cu 59,1%. Shopify și-a văzut de asemenea crescând cotația pe bursă cu 162,8%.

Însă luni investitorii au părut să se orienteze înspre companiile care vor avea de câștigat de pe urma redeschiderii economiei.

Acțiunile Bank of America au crescut cu 8%, cele ale JP Morgan Chase cu 7,2%, American Airlines cu 22% în timp ce operatorii de nave de croazieră Carnival Corp., Royal Caribbean și Norwegian Cruise au asistat la creșteri de peste 20%.

HotNews

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …