Acțiunile la purtător, eliminate din legislație

reportersite
17 octombrie 2018, 10:35

Deputaţii jurişti au decis că emiterea acţiunilor la purtător va fi interzisă, prin transpunerea unei directive europene în legea privind spălarea banilor. Aleşii au stabilit că acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative în termen de cel mult 18 luni.

Nicusor Halici, deputat PSD: „Acţiunile la purtător vor trebui declarate şi la orice tranzacţie trebuie verificate pentru a vedea dacă sunt corect tranzacţionate şi dacă aparţin titularilor”.

Stelian Ion, deputat USR: „Pe viitor, dacă nu se vor converti în acţiuni nominative se va ajunge la dizolvarea societăţii. Nu vom mai avea de-a face cu chestiuni asemănătoare cu cele de care s-a vorbit atât de nult cum ar fi cazul Tel Drum”.

Noua lege aduce modificări şi în ceea ce priveşte ONG-urile. Acestea vor fi obligate să raporteze toţi beneficiarii finali, adică toate persoanele care primesc ajutor financiar din partea acestor organizaţii. Prevederea a fost contestată de Opoziţie.

Ioan Cupsa, deputat PNL: „Orice beneficiar al actelor de caritate va trebui să fie identificat si apoi raportat de către ONG către acest oficiu pentru combaterea şi spălarea banilor”. „

Stelian Ion, deputat USR: „Că vorbim de copii, persoane bolnave, asociaţii, va trebui să facă o listă şi să le raporteze. E vorba de un mecanism pe care l-am simţit a fi intenţionat îndreptat împotriva asociaţiilor şi fundaţiilor”.

Legea privind spălarea banilor îi va viza şi pe românii care trimit sau primesc bani din străinătate, băncile fiind obligate să raporteze către Oficiul de Spălare a Banilor orice tranzacţie mai mare de 2.000 de euro. De asemnea, sub incidenţa legii intră şi tranzacţiile mai mari de 15.000 de euro.

Noi prevederi sunt şi pentru „persoane expuse public” adică cei care exercită sau au exercitat funcţii publice importante, precum parlamentari, miniştrii, preşedintele ţării, şefii partidelor sau judecătorii CCR. Aceştia vor trebui să declarare orice tranzacţie sau deschidere de cont bancar.

digi24.ro