276 de români au averi mai mari de 30 de milioane de dolari

reportersite
04 august 2020, 16:55

România are 276 de oameni consideraţi a fi foarte bogaţi (ultra-high net-worth individuals – UHNWIs), adică persoane cu o avere de peste 30 de milioane de dolari. Spre comparaţie, în Polonia sunt aproape 650, iar în Ungaria 186, arată un raport al companiei de consultanţă Knight Frank citat de ZF si Mediafax.

Euro, stiri, economii

Studiul Global Wealth Sizing Model analizează câţi oameni foarte bogaţi există în fiecare dintre ţările lumii şi, aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi se găsesc în SUA (240.000), China (61.500) şi Germania (23.000), cele mai puternice economii ale lumii. Acest indicator însă trebuie analizat în raport şi cu populaţia fiecărei ţări în parte pentru a avea o imagine de ansamblu. Spre exemplu, Polonia are 38 de milioane de locuitori, de două ori mai mulţi decât România, pe când numărul celor foarte bogaţi este de 2,3 ori mai mare în cea mai puternică economie din regiune versus cea locală.

Este interesat însă de remarcat faptul că în următorii cinci ani numărul persoanelor cu avere de peste 30 mil. dolari este aşteptat să crească cel mai repede, între cele zece ţări extrase de ZF din raportul Knight Frank, în China (57,6%) şi România (42,0%), semn că economia se va dezvolta mai rapid şi astfel şi nivelul de trai în ansamblul său va creşte. Odată cu această evoluţie, şi numărul milionarilor în dolari va avansa rapid. Spre comparaţie, în Germania – o economie avansată, aşezată – avansul va fi de trei ori mai mic aproape decât în România. Cel mai lent ritm de creştere, între cele zece ţări extrase de ZF din raportul Knight Frank, este cel al Ungariei, o ţară unde regimul autoritar al lui Viktor Orban ar putea să îşi pună amprenta asupra dezvoltării.

„România este una dintre ţările din Europa unde numărul persoanelor foarte bogate (UHNWI) este aşteptat să crească cel mai rapid în următorii cinci ani. La nivel mondial pe locul întâi este India cu 73% avans în perioada 2019-2024. În prezent însă SUA este lider absolut cu aproape jumătate (47%) din toţi oamenii foarte bogaţi ai planetei, mai mult decât Europa şi Asia împreună”, arată raportul Knight Frank. La nivel mondial sunt 513.244 de oameni cu o avere de peste 30 mil. dolari, cu 6,4% mai mulţi în ianuarie 2020 faţă de în urmă cu 12 luni.

reportersite