Thursday , March 28 2024

25 de ţări, printre care şi România, au adoptat un NOU TRATAT BUGETAR. Cehia şi Marea Britanie au refuzat

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor “reguli de aur” privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE.

DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU DESPRE TRATATUL DE LA BRUXELLES:

– S-a stabilit un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere. Statele non-euro participă la întrunirile Zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, competitivitate sau modificarea strategiei Zonei euro

– Este un lucru extrem de pozitiv finalizarea, la Consiliu, a negocierilor legate de încheierea “Tratatului privind stabilitatea, coodonarea şi convergenţa în Uniunea Europeană şi Monetară”. A fost succesul acestei reuniuni

– A mai rămas de clarificat, la nivel naţional, modul de introducere în Constituţie a obligaţiei de a respecta deficitul structural de maxim minus 0,5 % din PIB. Spre exemplu, formularea completă (…) Aş vrea să o citesc, să vedeţi unde este interpretarea. Spre exemplu, formularea tradusă – încă nu avem varianta în limba română, dar traducerea din engleză este următoarea: Regulile menţionate la paragraful 1, cele legate de deficitul excesiv, vor fi transpuse în legea naţională a părţilor contractante cel mai târziu la un an de la intrarea în vigoare a tratatului, prin prevederi cu forţă juridică şi caracter permanent, de preferinţă constituţional, sau prevederi care prezintă în alt mod garanţii că vor fi respectate şi asumate pe tot parcursul proceselor naţionale bugetare. Au fost state care au şi alt tip de legi, legi de tip constituţional şi li s-a dat şi această posibilitate. România nu are astfel de legi. În afară de Constituţie, toate celelalte legi pot fi modificate cu orice majoritate s-ar instala sau s-ar forma în Parlament. Deci, sistemul legislativ pe care noi îl avem nu dă garanţii de nemodificare decât prin revizuirea Constituţiei

– Este foarte important că România are răgazul de a modifica Constituţia până la sfârşitul anului 2013. Sigur, se poate întâmpla să intre în vigoare mai repede. (…) Nu exclud posibilitatea ca 12 state să ratifice tratatul înainte de 1 ianuarie 2013. Vreau să cred că România va fi una dintre cele 12 ţări

– S-a discutat, în trecere, la sfârşit, şi problema Greciei. Premierul grec a informat că sunt avansaţi din punct de vedere al negocierilor cu sectorul privat pentru anularea a 50% din datorii. Lucrurile se îndreaptă către un deznodământ pozitiv, aşa cum aşteaptă toate statele Uniunii Europene, legat de continuarea finanţării Greciei pentru a ieşi din zona de risc major

 Cehia şi Marea Britanie au refuzat să adere pentru moment la noul pact bugetar

Republica Cehă a refuzat luni seară în cadrul summitului european să adere pentru moment la noul pact bugetar pe care Europa vrea să-l încheie cu scopul de a întări disciplina bugetară comună, a declarat premierul suedez.

“Toate statele şi-au manifestat intenţia de a adera la pactul bugetar cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe”, a declarat pentru presă Fredrik Reinfelt la finalul summitului european. Marea Britanie îşi anunţase deja refuzul de a semna.

Acest pact răspunde cerinţei cancelarului german Angela Merkel care l-a propus ca o condiţie pentru solidaritatea financiară a Germaniei cu statele în dificultate din zona euro.

Acordul de principiu din cadul summitului liderilor europeni la Bruxelles a fost posibil datorită unui compromis la care au ajuns Polonia şi Franţa cu privire la subiectul formatului summitelor zonei euro.

Această problemă simbolică, dar foarte sensibilă din punct de vedere politic, a constituit un subiect de dispute de câteva săptămâni. Varşovia, susţinută de câteva ţări din Europa de Est, insista ca statele care nu utilizează încă moneda comună să poată participa în continuare la summiturile zonei euro. Parisul refuza ca această prezenţă să devină sistematică. A fost găsită o formulă de compromis între cele două variante.

Tratatul bugetar trebuie semnat oficial la începutul lunii martie şi se va aplica de îndată de 12 state l-au ratificat. După Marea Britanie, Cehia a devenit luni seară al doilea stat UE care refuză să adere.

Statul a invocat “motive constituţionale” şi dificultăţi de a-l ratifica, conform preşedintelui francez Nicolas Sarkozy care s-a arătat surprins de această schimbare de atitudine a Cehiei ce în decembrie a susţinut proiectul.

Pactul prevede ca statele semnatare să menţină bugete echilibrate şi un deficit structural care să nu depăşească 0,5 la sută din PIB. Fiecare stat va trebui să instituie un mecanism de corecţie care se va declanşa automat în caz de deparaj în raport cu acest obiectiv.

În caz de depăşire a limitei de 3 la sută din PIB a deficitelor publice anuale, statele vor fi expuse unor sancţiuni cvasi-automate.

Tratatul trebuie inclus dacă este posibil în constituţiile statelor. Confruntată cu dificultăţi, Germania a trebuit să accepte ca anumite ţări să adopte acordul ca un simplu text de lege.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …