Te afli in categoria ‘Magazin’

Cântăreţul Mihai Trăistariu a declarat, pentru MEDIAFAX, că şi-a fracturat mâna stângă, după ce a căzut pe gheaţă, joi, în Bucureşti. “Am căzut pe gheaţă ieri (joi, n.r.) şi mi-am fracturat mâna stângă. Mă doare tare, am mâna bandajată şi am programare luni la doctor, să-mi...

Justin Bieber este nominalizat la două categorii ale premiilor Grammy, a vândut milioane de albume şi este cel mai mare star pop al momentului, însă imagini recente demonstrează că este de fapt doar un adolescent cu apucături imature, scrie dailymail.co.uk. Cântăreţul s-a comportat mai degrabă ca un copil de şase ani în timpul unei cine la un restaurant indian....

foto: libertatea.ro Invitată la finala “Dansez pentru tine”, alături de Andrei Vlad, fostul său partener de dans, pentru ediţia specială din 1 Decembrie, Monica Columbeanu a ajuns in maşina salvării de la Buftea, pentru ca i s-a făcut rău. Monica  a stat mai bine de o oră în salvare, administrându- i-se Extraveral, potrivit surselor ziarului “Libertatea”....

Actorul american Ben Affleck a declarat că vrea să facă un film despre Republica Democratică Congo, dar nu a găsit susţinere financiară la Hollywood, ceea ce l-a făcut să afirme că nimeni nu vrea să vadă o peliculă despre Africa. “Mi-ar plăcea mult să fac un film despre Congo; mi-am întrebat partenerii de la Hollywood, dar ei spun că nimeni nu vrea...

Cântăreaţa Miley Cyrus ocupă locul trei într-un clasament al celor mai căutate subiecte pe motorul online Yahoo!, în 2010, devansând vedete precum Lady Gaga, Megan Fox şi Justin Bieber. Pe primele poziţii ale clasamentului se află scurgerea de petrol din Golful Mexic şi Cupa Mondială la fotbal. În topul primelor zece cei mai căutaţi termeni introduşi pe...

Actriţa americană Reese Witherspoon a primit, miercuri, o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood, informează accesshollywood.com. Steaua primită de actriţa americană este cea de-a 2.425-a de pe bulevardul celebrităţilor şi este amplasată în faţa W Hollywood Hotel. Cel mai recent film în care joacă Reese Witherspoon este “How Do You Know”,...