Friday , March 29 2024

Uncategorized

NetZeroCities: Întâlnire la Primăria Suceava cu experți în domeniile transport, eficiență energetică, clădiri inteligente, digitalizare, mobilitate urbană

La sediul Primăriei municipiului Suceava o avut loc întâlnire a Centrului Național de Competență pentru dezvoltarea orașelor climatice neutre și inteligente -NetZeroCities-  la care au participat  reprezentanții celor 12 instituții componente, printre care Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea Tehnică București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, companiile …

Mai mult »

Autostrada Pașcani-Suceava a primit Acord de mediu

Acordul de mediu necesar începerii construcției segmentului de autostradă Pașcani – Suceava a fost semnat, marți, de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în prezența ministrului Mircea Fechet.   „Drumul Siretului”, al cărui beneficiar este Compania Naţională de …

Mai mult »

Directorul general al CNAIR: Bucovina nu mai este izolată. Putem vorbi de un hub de drumuri de mare viteză în Suceava

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prezent marți la întâlnirea organizată în Sala Unirii din curtea interioară a Palatului Administrativ Suceava, a ținut să remarce că județul Suceava, Bucovina și Moldova, ca regiune, nu mai sunt izolate de drumurile de mare viteză. ”În …

Mai mult »

Flutur: Autostrada Nordului va începe cu centura Humorului și astăzi s-a obținut acordul de mediu

Marți, 21 noiembrie, în Sala Unirii din curtea interioară a Palatului Administrativ Suceava, a avut loc o întâlnire referitoare la stadiul și perspectivele proiectului legat de autostrada A7, pe sectoarele Pașcani – Suceava și Suceava – Siret. Alături de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la întâlnire au participat Directorul …

Mai mult »

Polițiștii suceveni recomandă șoferilor să se informeze cu privire la starea traseului de deplasare. Amenzi de până la 2.900 de lei dacă nu aveți cauciucuri de iarnă 

Având în vedere faptul că deja în unele zone ale județului s-au înregistrat precipitații sub formă de ninsoare, polițiștii suceveni recomandă conducătorilor auto sa aibă montate la autovehicule anvelopele de iarnă.  De asemenea, prognozele meteo pentru perioada următoare indică un risc crescut de manifestare a unor fenomene meteo precum lapovița, …

Mai mult »

Trafic blocat temporar între Ilișești și Păltinoasa și în Pasul Palma, din cauza ninsorilor abundente

Un blocaj temporar s-a produs sâmbătă dimineață pe DN 17, pe sectorul cuprins între localitățile Ilișești și Păltinoasa, pe fondul ninsorilor abundente. Echipele Secției Drumuri Naționale Suceava au intervenit în scurt timp pentru restabilirea circulației. La ora 09.30, traficul pe acest sector se desfășura în condiții de iarnă, cu ninsoare …

Mai mult »

Protest spontan al angajaților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă

20 de persoane au ieșit  miercuri dimineață în fața AJOFM Suceava ținând în mâini foi cu mesajul ”La muncă egală, salarii egale”, anunțând că și în zilele următoare vor proceda la fel. Protestul spontan al personalului AJOFM a avut loc în intervalul orar 10.00-11.00, participând 20 din cei 42 de …

Mai mult »

Harșovschi: Lucrările de reabilitare a treptelor și a aleilor pietonale continuă atât cât vremea va permite!

În mai multe zone din municipiul Suceava se lucrează la reabilitarea pavajului, asta însemnând că înlocuiesc și treptele și se realizează și accese pentru persoane cu dizabilități. „Un aspect important este faptul că odată ce actele privind statutul juridic al terenului sunt clarificate și acesta nu este în cotă indiviză …

Mai mult »

Sindicaliștii din Casele de Asigurări de Sănătate anunță proteste în toată țara începând cu 2 noiembrie. Activitatea cu publicul, grav perturbată

Blocul Național Sindical (BNS) și Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate anunță că angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale …

Mai mult »

Motociclist rănit grav în urma unui accident pe centura Sucevei (FOTO)

Miercuri seara, în jurul orei 18.00, o coliziune între o motocicletă și un autoturism a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Suceava (Zidul Morți – Pătrăuți). La fața locului intervin pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul a două echipaje SAJ (Tip B și …

Mai mult »