Thursday , April 25 2024

STIRI LOCALE

Ultimele stiri ale zilei din Suceava

16 amenzi în valoare totală de 70.000 de lei și dosar penal pentru patronul a două firme de exploatare a lemnului

În baza datelor și informațiilor deținute în cadrul Planului Comun de Acțiune „Scutul Pădurii 2020”, privind săvârșirea de delicte silvice pe raza judetului Suceava, lucrătorii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul IPJ Suceava, împreună cu inginerii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au efectuat în perioada 04-10.11.2020, un control la …

Mai mult »

Sâmedru, sărbătorit la un schit din creierii munților de creștinii ce țin calendarul neîndreptat

Zeci de credincioși din zona comunei Ulma și din împrejurimile acesteia, care obișnuiesc a ține rânduiala creștină după calendarul neîndreptat (Iulian) au fost prezenți la ceremonia religioasă de duminică, 9 noiembrie, la Schitul Salaș, lăcaș monahal aparținând de Mănăstirea Putna. Un interesant element este acela că, fiind credincioși care obișnuiesc …

Mai mult »

TABEL. Municipiul Suceava a ajuns la o rată de infectări de 3,69 la mia de locuitori. 15 localități cu valori peste 3; cel mai ridicat indice este la Dornești – 5,52

Miercuri, 11 noiembrie 2020, in 15 localități din județul Suceava se înregistrează un indice al infectărilor mai mare de 3 la mia de locuitori. Cele mai mari valori sunt la Dornești (5,52),  Horodnic de Jos (5,20), Ipotești (4,40),  Vatra Dornei (4,10), Gura Humorului (3,98), Satu Mare (3,97), Rădăuți (3,82). În …

Mai mult »

Primarul Sucevei a avut, miercuri, o întâlnire la Palatul Victoria cu premierul Ludovic Orban

Primarul municipiului Suceava a participat în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie, la o întrevedere cu premierul Ludovic Orban și alți miniștri, urmare a unei discuții precedente care a avut loc săptămâna trecută, la Ministerul Finanțelor, cu oficiali guvernamentali și membri ai Asociației Municipiilor din România, structură asociativă în care …

Mai mult »

REALITATEA DIN ŞCOLILE SUCEVENE: 13.894 elevi nu au dispozitive pentru lecțiile online, 11.688 de elevi nu au acces la internet și 141 de copii nu au curent electric în locuințe

Cifrele prezentate de IŞJ Suceava fac referire doar la elevii din ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal, fiind exceptat din statistici numărul preșcolarilor și al elevilor din școlile postliceale. “Informațiile sunt transmise de unitățile de învățământ și sunt cu adevărat exacte, reprezintând situația reală din școlile din județ. Toate …

Mai mult »

„Pirateria” și „vagabondajul” în rândul clericilor, sancționate aspru de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Termenii respectivi sunt folosiți pentru a descrie hotărârile relativ recente luate de Permanența Consiliului Eparhial pentru preoții care oficiază servicii religioase în alte parohii decât cele în care li s-a încredințat slujirea, inclusiv sancțiuni față de cei din cinul monahal care nu respectă o serie de rânduieli prin care le …

Mai mult »

Cărțile rare, în valoare de 3,3 milioane de dolari, furate din Londra de banda condusă de interlopul sucevean Huiduma au fost returnate proprietarilor

Un număr de 240 de cărți rare, valorând în total peste 3,3 milioane de dolari, au fost returnate proprietarilor lor de drept după ce au fost furate din Londra de un grup de infractori români condus de un bărbat din Şcheia, Gavril Popinciuc, zis și Cristi Huiduma (45 de ani), …

Mai mult »

A murit Vladimir Găitan. Actorul născut la Suceava avea 73 de ani

Actorul Vladimir Găitan a murit, în această seară, la vârsta de 73 de ani. El suferea de mai mulți ani de o boală incurabilă. Vestea morții actorului Vladimir Găitan a fost dată de actorul Vlad Rădescu, într-o postare pe Facebook. “Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și …

Mai mult »

Patronul Hotelului “Zamca” și al complexului “Eden Garden” a încetat din viață după o luptă de mai bine de două săptămâni cu COVID-19

De aproximativ două săptămâni, cunoscutul om de afaceri sucevean Gheorghe Filipciuc era internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, după ce fusese diagnosticat cu COVID-19. Primarul Ion Lungu a anunțat că vrea să îl declare cetățean de onoare post-mortem pe Gheorghe Filipciuc, în semn de prețuire pentru ceea …

Mai mult »

Premieră chirurgicală pentru zona Moldovei în perioada de pandemie la Spitalul Bethesda

Unei femei de 31 de ani i-au fost reintroduse organele interne în cavitatea abdominală, acestea fiind ieșite sub piele, după ce o intervenție chirurgicală mai veche a dus la desprinderea mușchiului   O femeie în vârstă de 31 de ani din municipiul Suceava a fost operată la Spitalul privat Bethesda, …

Mai mult »