Sunday , April 28 2024

STIRI LOCALE

Ultimele stiri ale zilei din Suceava

Matei Vișniec, decorat de președintele Franței

Scriitorului  i-a fost acordată distincția de Cavaler al Ordinului Național al Meritului Scriitorul Matei Vișniec, originar din Rădăuți și al cărui nume îl poartă Teatrul Municipal Suceava, a primit o importantă distincție din partea președintelui Franței, Emanuel Macron. După cum a anunțat Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, este vorba …

Mai mult »

Două linii noi de transport în Suceava, doar cu autobuze electrice mici

Două noi linii de transport public de călători, efectuate cu autobuze electrice de mică capacitate, au fost înființate în municipiul Suceava iar altă linie de transport persoane a fost modificată, tot ca urmare a suplimentării numărului de autobuze electrice cu cele în lungime de aproape 6 metri. După cum a …

Mai mult »

Începând cu data de 15 ianuarie se pot vaccina și persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și bolnavii cronici

Inspectorii DSP organizează în județ 30 de centre de vaccinare, centre care vor fi funcționale începând cu această dată După cum a explicat Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt în cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, la nivelul instituției se desfășoară o amplă acținue de consiliere a personbalului medical din 16 …

Mai mult »

Pregătiri pentru a doua etapă de vaccinare împotriva noului coronavirus

Prefectul Alexandru Moldovan a convocat, miercuri, 6 ianuarie, la Palatul Administrativ, o ședință de lucru în vederea pregătirii celei de-a doua etape a strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 de la nivelul județului Suceava. Scopul ședinței a fost acela de a discuta toate aspectele legate de pregătirea logistică a centrelor, amenajarea …

Mai mult »

Mai bine de jumătate dintre bătrânii de la un  azil din Siret au fost diagnosticați pozitiv cu Covid 19

15 dintre cei 22 de beneficiari ai centrului sunt infectați cu coronavirus. Printre persoanele pozitive, sunt și doi angajați Conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava a anunțat că, în urma testării periodice, 15 beneficiari și doi angajați de la Centrul de Îngrijire Bătrâni ”Ingvar Kampard” din Siret, au fost diagnosticați …

Mai mult »

Spitalul Municipal Fălticeni organizează concurs pentru funcția de manager

Singurul candidat pentru această funcție este actualul manager, medicul ortoped Vlad Morariu Spitalul Municipal Fălticeni organizează concurs pentru funcția de manager al unității spitalicești, pe data de 14 ianuarie, deoarece mandatul actualului manager a expirat. Deși posibilii candidați au avut la dispoziție mai mult de două săptămâni pentru depunerea dosarelor, …

Mai mult »

Cinci puștani din Bosanci, 4 de 14 ani și unul de 12 ani, autorii furturilor de plăcute de înmatriculare din Suceava. Băieții de 14 ani au fost reținuți 24 de ore

politia, masina noua Obiectiv

În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști privind furturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare comise pe raza municipiului Suceava în perioada 7-10 decembrioe 2020, în urma măsurilor întreprinse, au fost identificați autorii faptelor în persoana numiților: S. V., M. A., M.A., S. A., toți de 14 ani și S. D., …

Mai mult »

Marele premiu la 6/49 din 6 decembrie 2020, în valoare de aproape 1,5 milioane de euro, a fost ridicat ieri de o suceveancă

Aşa după cum OBIECTIV a anunţat, marele premiu la tragerea principală Loto 6/49 de duminică, 6 decembrie 2020, a fost câştigat cu un bilet jucat la o agenţie Loto din judeţul Suceava.  Marţi, 5 ianuarie 2021, o femeie din judeţul Suceava s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române pentru a-și …

Mai mult »

Arhiepiscopul Sucevei: “Vă las libertatea alegerii vaccinării, însă nu înainte de a lua sfat de la oameni competenți și de a vă informa temeinic”

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, se delimitează de orice po­lemică referitoare la ches­tiunea vaccinului anti-COVID și, în numele li­bertății de a alege și a dreptului la informare, re­co­mandă consultarea în prealabil a unor specialiști.  “Suntem în mileniul III, lucrurile trebuie făcute la lumină și în cunoștință de cauză. Or, …

Mai mult »

Săvel Botezatu, fostul primar din Udeşti, condamnat la 3 ani de închisoare, eliberat după nici zece luni de puşcărie

Tribunalul Botoşani a decis marţi, 5 ianuarie 2021, eliberarea condiţionată din penitenciar a fostului primar din Udeşti, Săvel Botezatu. Astfel, instanţa botoşăneană, a admis contestaţia formulată de Botezatu la o sentinţă din octombrie 2020 a Judecătoriei Botoşani şi, în rejudecare, a admis propunerea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate …

Mai mult »