Studiul de fezabilitate pentru construirea unui centru multidisciplinar de terapii minim invazive în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a fost aprobat de consilierii județeni la ședința de luni, 5 februarie, a deliberativului. Centrul se va construi prin supraînălțarea cu un etaj a corpului E …
Mai mult »Mii de oameni la mitingul antiextremism, organizat de Gheorghe Flutur la Suceava
Primul miting din România împotriva extremismului a avut loc duminică, 4 februarie, la Suceava, în prezența unui număr de trei ori mai mare decât a fost la manifestația de acum o săptămână. Precedenta adunare – urmată de un miting și un marș din centrul Sucevei până la Primărie – fusese …
Mai mult »179 de profesori pensionabili au solicitat să rămână la catedre, iar alți 70 vor să se retragă din activitate
Potrivit IŞJ Suceava, 126 de cadre didactice titulare, femei, au solicitat menținerea în activitate ca titular până la vârsta de pensionare de 65 de ani, în anul școlar 2024-2025. Alte 53 de cadre didactice titulare cărora Consiliul de administrație al unității/unităților de învățământ le-a aprobat solicitarea de menținere în activitate …
Mai mult »Spitalul Clinic Judetean angajează 10 asistenți medicali cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată
Probele stabilite pentru concurs presupun selecția dosarelor de înscriere, o probă scrisă, care este programată pentru data de 23 februarie, proba practică pentru asistent medical generalist cu studii postliceale și asistent medical generalist principal cu studii postliceale – 1 martie, dar și o probă interviu, care va fi susținută pe …
Mai mult »Cei mai mulți pensionari beneficiari de indemnizație socială sunt în județul Suceava, după București
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în ianuarie 2024, de 1.141.775 persoane, cu 104 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Pe județe, cei mai mulți pensionari cu astfel de indemnizație se află în județul Suceava, …
Mai mult »UPDATE: Mii de oameni la mitingul antiextremism organizat în centrul Sucevei. Flutur i-a luat bilet de avion spre Moscova lui George Simion
Așa cum era anunțat, duminică, începând cu ora 14.00, pe esplanada centrală a Sucevei se desfășoară un miting antiextremism, inițiat de liderul liberal Gheorghe Flutur. După unele estimări ale organizatorilor, ar fi prezente aproximativ 3.000 de persoane. Așa cum a anunțat, Gheorghe Flutur a dat citire unui ”decalog antiextremism”. Declarații …
Mai mult »Tânăr de 22 de ani, dat dispărut de acasă, găsit spânzurat în pădure la Ilișești
Miercuri, 31 ianuarie, a fost sesizată dispariția de la domiciliu a unui tânăr de 22 de ani din Ilișești. Pentru găsirea acestuia s-au format echipe de căutare formate din 12 lucrători din cadrul SPR 9 Șcheia, 2 lucrători din cadrul IPJ Suceava-SIC, 3 lucrători din cadrul IJJ și 10 voluntari …
Mai mult »Peste 7.000 de elevi încep luni simularea Evaluării Naționale. Procesul de evaluare digitalizată va fi gestionat de la Colegiul Tehnic ”Petru Muşat”
Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, când se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, potrivit procedurii. Probele sunt monitorizate audio-video. Timpul destinat rezolvării subiectelor este de două ore. Lucrările vor fi scanate în clasă și corectate …
Mai mult »Permis obținut de un sucevean după ce a dat anul trecut examen de nouă ori. În 2023, pentru categoria B promovabilitatea a fost puțin peste 42%
Numărul examenelor pentru permis auto a crescut la Suceava, prefectul Alexandru Moldovan explicând că nu este vorba de o statistică strictă a numărului de persoane care dau examenul, ci despre examinările ca atare. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut câteva declarații pe această temă la conferința de presă de joi, …
Mai mult »Un individ care a furat duminică 40.000 de lei din casa unei rude din Vatra Moldoviței, prins marți la Nădlac, când încerca să iasă din țară
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vama – Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc au reușit printr-o colaborare foarte bună și prin utilizarea tuturor canalelor de cooperare polițienească să probeze activitatea infracțională și să rețină pe un bărbat bănuit de comiterea unui furt cu un prejudiciu de cca. 40.000 lei, înainte …
Mai mult »