Echipa naţională de handbal feminin a României a încheiat la egalitate, scor 21-21 (12-7), meciul susţinut, marţi, în compania reprezentativei Rusiei, în grupa D la Campionatul European din Serbia. Aproximativ 1500 de fani români au asistat la primul meci al tricolorelor, de la Vrşeţ, atmosfera fiind incendiară încă din start. …
Mai mult »Dinamo se afla in aceeasi situatie cu Rapid. Clubul are nevoie de 10 milioane de euro
Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea “alb-roşie” se află în aceeaşi situaţie financiară precară ca Rapid, dar planul propus celorlaţi doi acţionari dinamovişti ar putea salva clubul de la intrarea în insolvenţă. “Dinamo este în acelaşi pericol ca Rapid, dar cel puţin …
Mai mult »Rapid a declansat procedura de insolventa. Vezi cum a motivat Copos decizia!
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că a deschis procedura de insolvenţă la Tribunalul Bucureşti special pentru a salva clubul şi pentru a obţine licenţa pentru sezonul 2013-2014. “Lumea nu înţelege, dar noi am deschis procedura de insolvenţă special pentru a salva clubul Rapid. Şi asta vom …
Mai mult »Costea nu a jucat cu Chiajna din cauza Danielei Crudu
Mihai Costea nu a jucat deloc pentru Steaua în victoria cu 6-0 din meciul cu Concordia Chiajna, deşi se afla în evidentă revenire de formă. Motivul: atacantul a fost pedepsit pentru că a reluat relaţia cu Daniela Crudu. Mihai Costea a fost singurul jucator caruia Laurentiu Reghecampf nu i-a oferit …
Mai mult »Ianis Zicu, audiat in dosarul prostituatelor de lux. El este banuit ca ar fi fost client al fetelor Andreei Marta
Luni se derulează un nou episod în dosarul prostituatelor de lux ale Andreei Marta. În faţa procurorilor DIICOT este aşteptat să ajungă fostul dinamovist Ianis Zicu, care se pare că ar fi fost unul dintre clienţii fetelor coordonate de soţia lui Codruţ Marta. Zicu a mai fost citat odată însă …
Mai mult »Rapidul a pierdut la Vaslui. Rezultatele etapei si clasamentul Ligii I
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XVIII-a a Ligii I, prima a returului, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei. Vineri: Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu 1-1 Au marcat: V. Dinu ’38 / Rusu ’73 Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti 0-6 Au marcat: Chiricheş …
Mai mult »Gafa uriasa: Vezi cum a luat gol printre picioare portarul Ceahlaului de la Petrolul (VIDEO)
Petrolul a învins cu 2-0 la Piatra Neamţ, dar al doilea gol a fost facilitat de o gafă uriaşă a portarului gazdelor, Bogdan Miron. Ceahlăul – Petrolul a fost primul meci programat duminică, în etapa a 18-a a Ligii I. Ploieştenii au deschis scorul în minutul 52, prin Bokila, şi …
Mai mult »Iata ce i-a socat pe reprezentantii UEFA veniti in Romania
UEFA a efectuat o inspecţie în România, iar oficialii forului european au fost mai mult decât surprinşi să afle că grupările care transferă fotbalişti din Liga I sunt obligate să plătească TVA. Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a declarat că o delegaţie a forului european a fost în ţara noastră în …
Mai mult »Dinamo si Rapid isi iau adio de la banii UEFA
UEFA a anunţat astăzi cluburile care vor primi bani din partea forului european pentru participarea în competiţiile europene, sezonul 2012-2013. Dinamo şi Rapid nu au primit bani din cauza neregulilor financiare! Corpul de Control Financiar al UEFA a decis să acorde sumele aferente participării în competiţiile europene doar unui număr …
Mai mult »Iniesta, Messi si Cristiano Ronaldo sunt finalistii pentru Balonul de Aur
Doi jucători ai echipei FC Barcelona şi un fotbalistul al formaţiei Real Madrid sunt cei trei finalişti pentru Balonul de Aur, trofeu ce va fi decernat la 7 ianuarie 2013, la Zurich, a anunţat FIFA, joi, la Sao Paulo. Conform FIFA, pentru anul acesta finaliştii pentru trofeul Balonul de Aur …
Mai mult »