Saturday , May 4 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Elevi de la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare

Etapele județene ale olimpiadelor școlare s-au desfășurat pe toată perioada lunii martie și mai sunt foarte puține discipline la care urmează să se organizeze compețiții la acest nivel. Din luna aprilie, de săptămâna viitoare, olimpicii care au ocupat locuri fruntașe la nivel județean vor susține etapele naționale ale olimpiadelor școlare. …

Mai mult »

Spălătorie auto din Vadu Moldovei, amendată cu 30.000 de lei și închisă de Garda de Mediu

Garda de Mediu Suceava a efectuat un control la o spălătorie auto de tip ”self wash” din localitatea Vadu Moldovei. Comisarii de mediu au descoperit că operatorul economic nu deținea autorizație de mediu, astfel că s-a aplicat o amendă de 30.000 lei și s-a dispus suspendarea activității. ”Pentru funcționarea fără …

Mai mult »

Patru persoane rănite, printre care și un copil, într-un accident la Milișăuți (FOTO)

Miercuri după-amiază, pe raza localității Milișăuți a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Patru persoane, printre care si un minor, au necesitat ingrijiri medicale. Toate victimele sunt constiente si cooperante, si au fost transportate la spital, pentru investigatii suplimentare. La fața locului au intervenit …

Mai mult »

Flutur critică zgârcenia Ministerului Sănătății față de Spitalul sucevean

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a pus în antiteză alocările insuficiente de fonduri de la Ministerul Sănătății pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava prin raportare la performanța în tratamentul AVC. „Deocamdată, cei de la Ministerul Sănătății sunt zgârciți cu noi, cu Suceava. Am văzut …

Mai mult »

Harșovschi spune că vrea să susțină sportul sucevean păstrând și întreținând stadionul și construind de la zero o nouă echipă de fotbal

De mult nu mai este un secret pentru nimeni că la Suceava sportul – și în mod deosebit fotbalul – este în nevoie. Deocamdată, în acest context electoral tot mai presant, singurul lucru care pare a fi cert este că indiferent cine va câștiga alegerile din 9 iunie, se prefigurează …

Mai mult »

Bărbat cu probleme locomotorii, găsit mort într-o casă cuprinsă de un incendiu la Uncești-Bunești

Miercuri dimineață a izbucnit un incendiu  la o casă de locuit din localitatea Uncești, comuna Bunești La fa]a locului au intervenit pompierii militari, cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD. In sprijinul militarilor, a fost trimis si un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanta Judetean. Din …

Mai mult »

Suntem sub cod galben de vânt puternic până diseară la ora 22.00

Administrația Națională de Meteorologie  (ANM) a anunțat că până vineri, inclusiv, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării. Informarea meteorologică este valabilă de miercuri, la ora 10.00, până vineri, la ora 21.00. Potrivit ANM, în intervalul menționat, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea …

Mai mult »

7.798 de locuri în clasele pregătitoare din școlile sucevene

Cele mai multe locuri în clasa pregătitoare sunt prevăzute la Şcoala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, care și-a propus formarea a 8 clase, pentru 176 de elevi, urmată de Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, cu 7 clase pentru 175 de elevi, Liceul Tehnologic ”Ştefan cel Mare” Cajvana, care a prevăzut în …

Mai mult »

Percheziții DIICOT la două uriașe rețele de traficanți de țigări. Prejudiciu de aproape 13 milioane de euro

Aproape 80 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria şi Ucraina, constituite în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigarete şi materiale explozive, dar şi spălare a …

Mai mult »

Bugetul TPL SA Suceava crește cu 13% față de anul trecut

Proiectul de buget al societății Transport Public Local SA Suceava – la care acționar unic este Municipiul Suceava – va fi analizat și aprobat în ședința ordinară a deliberativului local din această săptămână. Astfel, joi va fi supus aprobării un proiect de hotărâre referitor la bugetul de venituri și cheltuieli …

Mai mult »